E oficial! Dispar motoarele pe benzină și motorină. Membrele UE au aprobat!

Publicat: 29/06/2022 | 08:20
Mașină electrică. Sursă foto: Pixabay

Statele membre Uniunii Europene au votat marți reducerea cu până la 100% a emisiilor de dioxid de carbon la mașinile noi. După data limită stabilită de autorități, se vor impune doar motoare electrice. 

Uniunea Europeană dorește ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere al carbonului până în 2050. Ca urmare, una dintre măsurile adoptate în acest sens este un plan de interzicere a vânzărilor de vehicule noi pe benzină și diesel până în 2035. 

Noul proiect a fost aprobat deja marți și cere reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 la mașinile noi până în 2035. Așadar, orice vehicul alimentat cu combustibili fosili ar fi interzis și ar fi permise numai vehiculele cu emisii zero, cum ar fi mașinile electrice. (CITEȘTE ȘI: Soția lui Gabi Popescu a uluit plaja cu corpul impecabil! Cum arăta blonda în urmă cu câțiva ani. Toată lumea știe, Crina-i meserie!)

Cinci țări care s-au opus deciziei UE. România se află printre ele

Cu câteva zile înainte de aprobarea acestui proiect, Italia, Portugalia, Slovacia, Bulgaria și România au venit cu o alternativă. Țările au cerut să amâne cu cinci ani eliminarea motoarelor termice, pentru anul 2040. De asemenea, au spus că sunt dispuse să micșoreze vânzările la benzină și motorină cu până la 90% până în anul 2035. 

Miniștrii au susținut o nouă piață a carbonului din UE pentru a impune costuri cu CO2 combustibililor poluanți utilizați în transporturi și clădiri, deși au spus că ar trebui să fie lansată în 2027, cu un an mai târziu decât era planificat inițial.

După negocieri grele, aceștia au convenit să formeze un fond UE de 59 de miliarde de euro pentru a-i proteja pe cetățenii cu venituri mici de costurile politicii în perioada 2027-2032. (CITEȘTE ȘI: Marele Droopy, party așa cum nu s-a mai văzut în România! Imagini de la mega-petrecerea pe care a organizat-o de ziua lui)

 

 

 

 

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult