E oficial! Legea educației a fost modificată: vom avea admitere online la facultate

Publicat: 15/04/2020 | 21:14

E oficial! Legea educației a fost modificată astăzi, după ce Senatul a adoptat, decizional, un proiect prin care admiterea pentru anul universitar 2020-2021 să poată fi organizată online. În actul normativ mai este prevăzut că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura online pe perioada stării de urgenţă decretată din cauza epidemiei de coronavirus.

Citește și: Cercetători de la Harvard, anunț îngrijorător despre coronavirus: “Restricțiile ar trebui menținute până în 2022 pentru ca pandemia să fie oprită”

Legea educației a fost modificată: vom avea admitere online la facultate

Într-un nou articol introdus în Legea educaţiei naţionale sunt menționate următoarele aspecte: “În situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu, potrivit prevederilor constituţionale, activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar şi şcolar se pot desfăşura şi online, pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură. Pentru învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează metodologia derulării activităţilor în unităţile de învăţământ în sistem online, care cuprinde precizările necesare astfel încât să se asigure desfăşurarea activităţilor în cele mai bune condiţii”. Aceeași prevedere se aplică și activităţilor desfăşurate în învăţământul universitar.

Află și: Semn divin în plină pandemie de coronavirus! Plânge icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus Hristos de la Mănăstirea Frăsinei | FOTO

Cursuri și examene, susținute online în perioada stării de urgență

Activităţile didactice şi examenele de final de ciclu de studii şi de cercetare din învăţământul preuniversitar şi universitar se pot desfăşura online în perioada stării de urgenţă sau de asediu, se mai arată în proiect.

Un amendament adoptat în Comisia de învăţământ şi însuşit de plen prevede că, “prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea educaţiei, universităţile pot organiza admitere pentru anul universitar 2020-2021 în forma online, potrivit metodologiei aprobate de Senatul universitar, iar în anul 2019-2020 se poate organiza online susţinerea tezelor de abilitare”, relatează Agerpres.

Nu rata: Nadia Comăneci, Simona Halep, Ianis Hagi, dar și alte celebrități apar în noul clip al melodiei lansată de Smiley și Cabron! Cum s-au descurcat la filmări și cum au fost surprinși cei care se luptă cu noul coronavirus

“Acreditarea şi autorizarea provizorie a programelor de studii universitare de licenţă şi ale domeniilor de masterat, precum şi a organizaţiilor furnizoare a educaţiei din învăţământul preuniversitar şi superior se prelungesc până la data de 30 iunie 2021. (…). În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării emite normele metodologice. Prevederile prezentei legi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial”, mai este punctat în actul normativ votat astăzi în Parlament.

Senatorul PSD Doru Pănescu a explicat că, dată fiind situaţia în care activităţile online desfăşurate în ultima lună de profesori şi elevi sau studenţi pentru care nu există acoperire din punct de vedere legislativ, senatorii Comisiei de învăţământ au plecat de la un proiect existent şi “au creat o minilege a educaţiei pentru starea de urgenţă”.

Liderul grupului senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a anunţat că PNL este împotriva acestui proiect de lege, “fără să fie împotriva învăţământului românesc”, motivând că actul normativ “este modificat diametral” doar în Senat, în calitate de Cameră decizională, şi în acest fel “se încalcă principiul bicameralismului”. El a precizat că Guvernul are o ordonanţă pregătită pentru această situaţie.

În favoarea proiectului s-au pronunţat senatorii PSD, USR şi UDMR. Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaților, în calitate de prim for legislativ.