E oficial! Masca de protecție nu o să mai fie obligatorie din data de 15 mai. Ce alte restricții se ridică

Publicat: 13/05/2021 | 19:25

Încep măsurile de relaxare pentru România, președintele Klaus Iohannis a făcut anunțul. În prima etapă a relaxării se renunță la masca de protecție în aer liber, măsură ce va intra în vigoare din data de 15 mai. De asemenea, tot din data de 15 se ridică și restricțiile de noapte.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Mâine va avea loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, urmată de o ședință de Guvern, pentru aprobarea calendarului măsurilor de relaxare.  (CITEȘTE ȘI: SE AMÂNĂ RELAXAREA DIN LUNA IULIE? ANUNȚUL FĂCUT DE MINISTRUL SĂNĂTĂȚII)

Astfel, din acest weekend masca de protecție nu va mai fi obligatorie în aer liber, cu câteva excepții – zone aglomerate precum târguri, piețe sau stațiile pentru transportul în comun. De asemenea, din data de 15 mai se ridică și restricțiile de noapte, românii vor putea circula pe stradă toată noaptea.

Mai mult, activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din capacitate, iar în ceea ce privește școlile se păstrează în continuare scenariul galben, verde.

O nouă etapă de relaxare din data de 1 iunie

Mai mult, președintele Klaus Iohannis a mai anunțat că o nouă etapă de relaxare va urma în data de 1 iunie. De atunci o să fie permise evenimentele private cu maxim 70 de persoane, organizate în exterior și cu 50 de persoane în interior. (VEZI ȘI: CE MOTIVE INVOCĂ UNII DINTRE ROMÂNII CARE NU VOR SĂ SE VACCINEZE ANTI-COVID: “NU VREAU SĂ ÎMI BAGE CINE ȘTIE CE ÎN MINE, UN CIP”)

Mai mult, se renunță la limitarea numărului de persoane  din interior, dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, la fel și în sălile de sport. Tot în data de 1 iunie capacitatea de ocupare în hoteluri și în restaurante va crește.

Klaus Iohannis a mai declarat că o nouă serie de măsuri de relaxare ar putea să urmeze în condițiile în care oamenii respectă restricțiile rămase în vigoare și se vaccinează în număr cât mai mare.

„Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a declarat Klaus Iohannis.