E oficial! Simona Halep, mesaj emoţionant înainte de Fed Cup: „Îmi pare rău!”

De: Cancan
Publicat: 06/02/2018 | 11:49

„După ce am petrecut această săptămână odihnindu-mă şi încercând să mă refac după accidentarea de la Australian Open, din păcate refacerea nu este completă ca eu să pot juca în acest weekend la Cupa Federaţiei. Echipa e pe primul loc şi e mult mai important ca în echipă să fie 4 jucătoare sănătoase gata pentru meciuri, aşa că l-am informat pe căpitanul echipei, pe Florin Segărceanu, să mă înlocuiască cu cineva apt 100% pentru joc. Îmi pare rău pentru că nu pot să joc pentru România, deşi e foarte important pentru mine, dar voi fi în tribune la Cluj pentru a le încuraja pe fete şi a fi alături de echipă la acest meci important. Hai România!″⁣, a scris Simona Halep, pe pagina ei de Facebook. 

Segărceanu o convocase deja de luni pe Ana Bogdan pentru meciul cu Canada. Jucătoarea numărul 86 mondial va face deplasarea la Cluj-Napoca, marţi, alături de celelalte jucătoare din lot. Celelalte jucătoare convocate pentru meciul cu Canada sunt Sorana Cîrstea (38 WTA), pe Irina-Camelia Begu (37 WTA) şi pe Raluca Olaru (45 WTA la dublu).