E oficial: Zdenek Ondrasek este istorie pentru FCSB: „Clubul nostru îi urează mult succes în carieră!”

Publicat: 04/08/2021 | 23:53

FCSB a anunţat, pe site-ul său oficial, rezilierea contractului cu Zdenek Ondrasek. Divorțul pare surprinzător având în vedere că atacantul ceh  a fost transferat la gruparea condusă de Gigi Becali în urmă cu 37 de zile.

„FCSB anunţă oficial rezilierea contractului cu Zdenek Ondrasek. Atacantul ceh a semnat încetarea contractului şi a fost prezent miercuri la Baza Sportivă FCSB, unde s-a despărţit de colegi şi de membrii staff-ului. Clubul nostru îi urează lui Zdenek mult succes în carieră”, se arată pe site-ul citat.

Zdenek Ondrasek, a evoluat pentru FCSB în doar trei partide, dintre care două în Liga 1 (n.r. 45 de minute cu FC Botoşani şi 21 de minute cu Universitatea Craiova), şi unul în Conference League (n.r. 46 de minute cu Şahtior Karaganda).

După eliminarea din Conference League, patronul Gigi Becali a anunţat că va renunţa la serviciile atacantului Zdenek Ondrasek, fundaşului Stipe Vucur şi portarului Andrei Vlad.

FCSB este neînvinsă în Liga 1, având două remize, 0-0 la Botoșani și 1-1 cu UTA și o victorie cu 4-1 cu Universitatea Craiova. În runda a 4-a, bucureștenii se vor duela pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș.

Program etapa a 4-a Liga 1
Vineri, 6 august 2021
ora 18:30 FC Botoșani – UTA Arad
ora 21:30 CS Mioveni –  CFR Cluj
Sâmbătă, 7ugust 2021
ora 18:30 Academica Clinceni –  „U” Craiova 1948
ora 21:30 FC Argeș – Rapid
Duminică, 8 august
ora 19:00 Chindia Târgoviște – Dinamo București
ora 22:00 FCSB –  Gaz Metan
Luni, 9 august
ora 18:30 Farul – Sepsi OSK
ora 21:30 Universitatea Craiova –  FC Voluntari