E printre cei mai discreţi CEO din România. El este omul de la care se împrumută milioane de români!

De: Cancan
Publicat: 11/01/2018 | 00:00

Este considerat unul din cei mai admiraţi CEO de multinaţională de la noi, mai ales pentru că numele său nu a fost deloc târât în scandaluri. CEO Garanti Bank, Ufuk Tandoğan, totodată şi membru al Consiliului de Administraţie al băncii, pare, la prima vedere un om de afaceri obişnuit. A preferat să ia masa la un restaurant din Herăstrău, unde a participat la o întâlnire de business, iar apoi a plecat spre casă. Maşina şi şoferul, un ”lux” absolut necesar unui director de bancă, l-au aşteptat în parcarea restaurantului, pentru a-l prelua apoi în deplină siguranţă, aşa cum se cade cu una dintre persoanele care administrează banii românilor!

(CITEŞTE ŞI: Se strânge laţul în jurul familiei Huidu! Băncile au pus tunurile pe ei şi le vânează casele!)

De ce are şeful operaţiunilor Garanti în România statutul de ”unul din cei mai admiraţi români?” Pentru că Ufuk Tandoğan ocupă locul 49 în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, ediţia 2017.

„Încrederea este ceea ce ne pune în mişcare”

Într-o eră a informaţiei şi tehnologiei aflate în permanentă evoluţie şi schimbare, un manager îşi poate construi sau demonta cariera, în funcţie de modul cum este perceput de cei din jur. O bună reputaţie este importantă, însă şi mai important este cum o construieşti”, declara Ufuk Tandoğan pentru Businessmagazin. „Spre exemplu, cel mai important pilon pentru industria bancară este încrederea. Fie că este vorba de cea pe care o au clienţii noştri în noi sau de cea pe care o plasăm unul în altul, în echipă, încrederea este ceea ce ne pune în mişcare”, consideră CEO Garanti, care, înainte să vină în România, în anul 2012, a fost timp de aproape 25 de ani, membru al echipei Turkey Garanti Bank (TGB), lucrând în diferite funcţii de conducere. (VEZI ŞI: Şapte persoane, arestate în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

(N.D.)