Ea este femeia care a pus pe jar toată Poliția Română! Cum a reușit să păcălească un cuplu de pensionari

De: Cancan
Publicat: 06/09/2018 | 12:36

O escroacă a reușit să păcălească un cuplu de pensionari din Iași, cu 20.000 de lei, prin metoda ”Accidentul” și este căutată acum de polițiști. 

Femeia a fost filmată de camerele de supraveghere de la intrarea în blocul păgubiților, iar acum oamenii legii speră să o prindă în scurt timp. Individa a luat banii sub pretextul că fiul lor a suferit un accident și are nevoie de bani pentru operație.

Escroaca a acționat pe data de 1 septembrie după un scenariu bine pus la punct. Oamenii au fost sunați de către o persoană care s-a recomandat a fi medic și i-a anunțat că fiul lor a suferit un accident și are nevoie de bani pentru operaţie.

Pensionarii au spus că vor da banii, iar „medicul’ a trimis o femeie la apartamentul familiei pentru a ridica suma. Femeia din imagini a luat de la pensionari echivalentul a 20.000 lei în euro şi dolari apoi a dispărut, relatează ziaruldeiasi.ro.

Acum, ea este căutată de către autorităţi. „Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi solicită sprijinul pentru identificarea unei persoane de interes în instrumentarea unui dosar penal. Femeia este o persoană de interes într-un dosar penal înregistrat la nivelul Biroului de Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Cei care pot oferi informaţii care să ajute la soluţionarea cauzei sunt rugaţi să contacteze Poliţia municipiului Iaşi la numerele de telefon 0232302604 sau la 112″, au comunicat polițiștii