Echinocțiul de toamnă 2019. Ziua este egală cu noaptea. La ce oră are loc

Publicat: 22/09/2019 | 20:00
Echinoctiul de toamna 2019 are loc la ora 10.50, ora Romanieiora

Echinocțiul de toamnă 2019 ora. Pe 23 septembrie are loc echonocțiul de toamnă, evenimentul ce marchează, din punct de vedere astronomic, sfârșitul verii și începutul toamnei. Află la ce oră se întâmplă acest fenomen

Ca în fiecare an, la sfârșitul lunii septembrie, are loc echinocțiul de toamnă sau începutul toamnei astronomice. Asta înseamnă că după data de 23 septembrie zilele devin mai scurte și nopțile mai lungi, iar acest lucru durează până la solstițiul de iarnă, care, în 2019 are loc pe 22 decembrie.

Echinocțiul de toamnă 2019 ora

  • Echinocțiul de toamnă 2019 are loc în data de 23 septembrie la ora 07.50 UTC, 10.50 ora României.
  • În 2020, echinocțiul de toamnă va avea loc pe 22 septembrie, la ora 13.31 UTC.

Echinocțiul are loc de două ori pe an. Prima dată este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică. Iar cea de-a doua oară, în jurul datei de 22 septembrie, când se inversează.

Echinocțiu de toamnă 2019 ora și semnificația

Echinocțiul este momentul în care Soarele trece prin punctul de intersecţie a orbitei sale cu Ecuatorul ceresc (un cerc imaginar trasat pe sfera cerească, care este proiecția Ecuatorului terestru pe aceasta), ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. De la înființarea calendarului gregorian, adică din 1582, echinocţiul de toamnă s-a produs la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, datele cele mai întâlnite fiind însă 22 și 23, dar ora la care se produce poate să difere de la an la an.

Echinocţiul de toamnă 2019 este un punct de cotitură pentru natură, când se iau ultimele recolte şi se sădesc seminţe pentru toamnă. Păsările se retrag în ţările călduroase, iar celelalte animale îşi fac provizii şi se pregătesc pentru frig. Tradiţia spune că florile se plâng una către alta pentru a se usca.

Echinocțiul de toamnă este legat și de încheierea muncilor agricole și de sărbătorirea recoltelor. Acum se iau ultimele recolte și se fac provizii pentru sezonul rece.

Peste tot în lume, de echinocțiul de toamnă se serbează frumusețea Naturii și trecerea timpului. Succesiunea anotimpurilor este considerată un motiv de bucurie, pentru că fiecare dintre anotimpuri aduce cu sine frumusețe și diversitate. Trecerea la echonocțiul de toamnă este văzută ca o  celebrare a vieții și armoniei dintre om și natură.

Echinocțiul de toamnă 2019 și ora de iarnă

După data de 23 septembrie, zilele devin mai scurte și nopțile mai lungi. la scurt timp, în ultimul weekend din octombrie, România și alte multe țări trec la ora de iarnă 2019. Motivul pentru care se recurge la această trecere este tocmai beneficiul adus de lumina naturală pe o durată cât mai lungă de timp.

Practica trecerii la ora de iarnă după echinocțiul de toamnă ar putea să fie însă abandonată și în România, ca și în alte multe țări. Asta pentru că la începutul lunii martie 2019, în Comisia Europeană s-a votat favorabil propunerea ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de iarnă şi în UE. În urma acestui vot, statele membre care preferă să rămână la ora standard, cunoscută şi drept ora de iarnă, vor face această ultimă schimbare în ultima duminică a lunii octombrie 2021.

Citește și: ORA DE IARNĂ. CUM NE AFECTEAZĂ SCHIMBAREA OREI