Eclipsa de Soare 2 iulie 2019. La ce ora are loc Eclipsa

De: Cancan
Publicat: 01/07/2019 | 15:53

O eclipsă totală de Soare va avea loc marţi, 2 iulie, fiind cel de-al XII-a fenomen astronomic de acest tip din secolul al XXI-lea. Vizibilitatea sa maximă va fi în America de Sud.

Mai clar, în data de 2 iulie, Luna se va deplasa între Pământ și Soare, pe aceeași axă, generând o eclipsă. Oculația solară va debuta la ora 16.55 GMT, la est de Noua Zeelandă, pentru a se încheia în zona Argentinei, la ora 21.50 GMT. Cu toate că va traversa o parte din Oceanul Pacific, puține persoane o vor putea observa. Totuși, eclipsa va putea fi văzută de la Observatorul European Austral din La Silla, Chille, ce are în dotare unul dintre cele mai performante telescoape de pe Pământ.

Eclipsele de Soare se întâmplă întotdeauna odată cu Luna Nouă și vizează aspectele exterioare, ajutându-ne să eliminăm obstacole sau să găsim soluții concrete pentru a ne îndeplini scopurile, aspirațiile.

Ce efecte are Eclipsa de Soare

Eclipsa de Soare din 2 iulie 2019 este una dintre eclipsele despre care se știe că generează transformări puternice, profunde, pe care cei mai mulți le receptează ca fiind traumatizante. Anumite parteneriate, asocieri sau relații se pot încheia brusc. Acest lucru trebuie privit ca un avantaj pentru că poate deschide posibilități noi în viața noastră.

Veștile și informațiile pe care le aflăm ar putea reprezenta factorul declanșator pentru evenimente de care să ne amintim toată viața. Pot avea loc evenimente definitorii în relațiile de familie, dar și în relația cu autoritățile.

Alte fenomene astronomice vizibile în anul 2019

03 – 04 ianuarie – Maximul curentului de meteori Quadrantide (ZHR = 40);

06 ianuarie – Planeta Venus la elongaţie vestică maximă (dimineaţa);

22 ianuarie – Planetele Venus şi Jupiter în conjuncţie (dimineaţa);

20 martie – Echinocţiul de primăvară;

22 – 23 aprilie – Maximul curentului de meteori Liride (ZHR = 20);

06 – 07 mai – Maximul curentului de meteori Eta Aquaride (ZHR = 60);

10 iunie – Planeta Jupiter la opoziţie (vizibilă toată noaptea);

21 iunie – Solstiţiul de vară;

09 iulie – Planeta Saturn la opoziţie (vizibilă toată noaptea);

28 – 29 iulie – Maximul curentului de meteori Delta Aquaride (ZHR = 20);

12-13 august – Maximul curentului de meteori Perseide (ZHR = 60 – 100);

09 septembrie – Planeta Neptun la opoziţie (vizibilă toată noaptea);

23 septembrie – Echinocţiul de toamnă;

21 – 22 octombrie – Maximul curentului de meteori Orionide (ZHR = 20);

27 octombrie – Planeta Uranus la opoziţie (vizibilă toată noaptea);

17 – 18 noiembrie – Maximul curentului de meteori Leonide (ZHR = 15);

24 noiembrie – Planetele Venus şi Jupier în conjuncţie (seara);

13 – 14 decembrie – Maximul curentului de meteori Geminide (ZHR = 120);

22 decembrie – Solstiţiul de iarnă.