Edward, în sfârșit succes pe banca naționalei: „Este importantă victoria din toate punctele de vedere!”

Publicat: 12/06/2022 | 08:48

Edward Iordănescu, selecționerul reprezentativei României, a declarat la finalul partidei cu Finlanda, din Liga Naţiunilor, scor 1-0, că această victorie, prima pentru el ca antrenor al naționalei, este foarte importantă în primul rând pentru moralul „tricolorilor”.

„Pentru mine cu siguranţă sunt importante cele trei puncte. Este importantă victoria din toate punctele de vedere, pentru că aveam nevoie de ea, dar mai important este că această echipă demonstrează că are caracter, că are valoare şi că are viitor. Nu a fost uşor pentru noi, ne-am reunit în condiţii foarte dificile, cu multe probleme, dar echipa a arătat progrese de la joc la joc. Echipa s-a adunat şi a strâns nu numai trei puncte în clasament, dar a arătat şi mult fotbal. Repriza întâi a fost una deosebită, cu efort, travaliu, calitate. Cred că dacă intram cu 2-0 sau 3-0 la pauză închideam meciul din prima repriză. În repriza a doua am pierdut din energie, am pierdut din putere, din capacitatea de a fi intenşi, dar lucrurile au fost în mare sub control. Totuşi am arătat că ştim să şi suferim dacă este nevoie. Dar una peste alta a fost o seară deosebită”, a declarat Edward Iordănescu, după partida cu Finlanda.

În celălalt meci al grupei disputat aseară, Muntenegru și Bosnia-Herțegovina au terminat nedecis, scor 1-1.

După aceste rezultate înregistrate în primele trei runde din Grupa 3 Liga B din Liga Națiunilor, pe primul loc se află Bosnia-Herțegovina cu 5 puncte, urmată de Finlanda și Muntenegru, ambele cu câte 4 puncte, despărțite de golaveraj. „Tricolorii” închid grupa cu 3 puncte.