„Ei ne protejează!” Polițist din Galați, filmat beat mangă, încercând să dea o amendă

Publicat: 07/04/2020 | 10:47
"Ei ne protejează!" Polițist din Galați, filmat beat mangă, încercând să dea o amendă

Un polițist din Galați a reușit să devină… viral, dar în sensul negativ al cuvântului. Într-o perioadă în care oamenii legii trebuie să vegheze respectarea măsurilor restrictive impuse de autoritățile care încearcă să stopeze răspândirea infecției cu COVID-19, respectivul polițist nu a avut altceva mai bun de făcut decât să se îmbrățișeze cu Zeul Bachus.

Dar nu a fost vorba, din câte se poate vedea în imaginile filmate de un cetățean, doar de o ”îmbrățișare”. Polițistul din Galați era, cum se mai spune în popor, ”mangă”. Și, atât de beat fiind, în vreme de pandemie de cornavirus, n-a reușit nici să se înțeleagă cu cineva, nici să dea vreo amendă. La un moment dat, polițistul în uniformă, aflat sub influența alcoolului, a încercat să se țină de un copan, numai că nici asta nu a reușit, prăbușindu-se și fiind ridicat de un gălățean.

”Ei ne protejează”, au spus mulți dintre cei care au văzut imaginile halucinante, iar ironia nu este nu numai evidentă, ci și dureroasă în tot acest context medical fără precedent în care nu numai cetățenii ar trebui să fie responsabili, ci și cei puși să… apere legea.

Un polițist a fost surprins sub influența alcoolului

O astfel de imagine nu face cinste polițiștilor, însă, din fericire, cei mai mulți nu încearcă să își facă decât datoria, cu atât mai mult acum, în plină criză medicală.

(VEZI ȘI AICI: ȘERBAN HUIDU, REACȚIE SCANDALOASĂ PE VREME DE PANDEMIE. CE ZICE „CÂRCOTAȘUL” DESPRE CORONAVIRUS)

Iar comentariile internauților, firește, nu aveau cum să lipsească în fața unor asemenea imagini. Oamenii și-au exorimat punctele de vedere, iar acestea au fost, în majoritate, critice:

”Bravo, emblema ROMANIEI,  oameni din aceștia au grija de populatie, din cauza asta se întampla numai abuzuri în Romania, merita omul si un miel de paşte !”, ”Foarte urât din partea celui care a filmat, i-a lăsat pe săracii oameni să țină stâlpul sa nu cadă și el filma 

(VEZI ȘI AICI: ATENȚIE, ROMÂNI! CUM TE POȚI INFECTA CU CORONAVIRUS CÂND DUCI GUNOIUL)