El e cel mai nou multimilionar al Romaniei! A dat un “mega-tun” de 550 mil. $

De: I.D.
Publicat: 07/10/2018 | 23:12

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în premieră, detalii despre cel mai nou multimilionar al României. Îl cheamă Laurențiu Russo și, recent, a dat un “mega-tun” de 550 de milioane de dolari, grație companiei Softvision, pe care a fondat-o în 1994 și care a fost preluată de Cognizant Technology, cel mai important furnizor de servicii IT din SUA.  

Softvision a devenit, rapid, un furnizor global de software și servicii de consultanță IT. În România, deține o treime din numărul de angajați la nivel internațional. Compania fondată de Laurențiu Russo a intrat în subordinea Cognizant Technology, cu afaceri, în 2017, de peste 14,8 miliarde de dolari. Tranzacția urmează să fie finalizată și semnată până la finalul acestui an. (VEZI AICI: UN ROMÂN ESTE ”REGELE LUXULUI” ÎN AMERICA!)

“Este un pas spectaculos în istoria Softvision, istorie ce a început în urmă cu 20 de ani în Cluj-Napoca, România. Traseul nostru va continua să fie abrupt ascendent şi în acest rol de vârf de lance al Cognizant Digital Business. Succesul nostru este bazat în totalitate pe expertiza de neegalat a inginerilor noştri de software din România, iar acum Cognizant ne va aduce scala globală de care aveam nevoie. Vom continua să oferim soluţii software de ultimă generaţie pentru marile branduri ale lumii”, a spus Laurențiu Russo, fondatorul Softvision, care este originar din Cluj. 

Cifră de afaceri de 43 de milioane de euro în 2017!

La nivel global, Cognizant Technology are peste 261.000 de angajați. Este prezent în Fortune 500 și ocupă ultimul loc al podiumului în top 10 al Global IT Service Providers. În România, compania lui Laurențiu Russo are studiori de dezvoltare în București, Timișoara, Baia Mare, Cluj-Napoca și Iași. Potrivit datelor de la Finanțe, Softvision a avut, în 2017, nu mai puțin de 1.130 de angajați. Anul trecut, a raportat, în țara noastră, afaceri de aproape 43 milioane de euro! (VEZI AICI: BAMBINELE TRAIESC CA REGINELE! AUR, LUX SI OPULENTA INTR-O VILA DIN BRAGADIRU)

Tranzacția ar urma să ajute Cognizant Technology să se dezvolte agresiv pe partea de servicii de cloud și să rivalizeze cu Accenture și IBM. De precizat că gigantul american nu va avea business-uri în România. Vor exista, totuși, birouri în Ungaria și Polonia. În 2016, Softvision a fuzionat cu Software Paradigms International (SPI), una dintre cele mai mari companii din SUA.  

Tranzacţia dintre Softvision și Cognizant Technology va fi semnată până la finalul lui 2018, în schimbul a 550 milioane de dolari, conform informațiilor obținute de CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.

Cine este Laurențiu Russo

Originar din Cluj, Laurențiu Russo are și cetățenie americană. Până să pună pe picioare Softvision, Laurențiu Russo a lucrat în SUA pentru AMD și HP. Are și afaceri imobiliare în România, una dintre ele fiind hotelul afiliat rețelei DoubleTree by Hilton, din Cluj-Napoca. (NU RATA: VIATA DE MILIONAR CU DOUA AVIOANE)

Softvision este, însă, principala afacere a lui Laurențiu Russo. Acesta este un businessman care preferă să nu iasă în evidență, ci să stea în umbră, lucru care l-a ajutat enorm până acum. Dovadă este “mega-tunul” de 550 milioane de dolari pe care l-a dat în urmă cu puțin timp. 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)