El e cel mai prost hoţ din Caraş-Severin! A furat telefonul unei tinere, iar ce a făcut apoi îl poate arunca după gratii ani grei

De: Cancan
Publicat: 17/11/2017 | 13:36

Un bărbat i-a  furat unei femei telefonul într-un local din Oraviţa. Asta nu a fost de ajuns pentru hoţ. Bărbatul a sunat-o şi i-a cerut victimei bani ca să i-l aducă înapoi.

”In noaptea de 9/10 noiembrie, aflat într-un local din Oravita, banuitul i-ar fi sustras unei fete telefonul mobil în valoare de aproximativ 2.000 de lei. Ulterior, prin intermediul unei retele de socializare, acesta i-ar fi solicitat mamei fetei suma de 250 de lei pentru a-i restitui telefonul. Politistii au efectuat investigatii în acest caz, realizandu-i un flagrant presupusului autor. Acesta a fost surprins în timp ce primea bani de la persoana vatamata, asupra lui fiind gasit si telefonul sustras. Pe numele banuitului s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat si santaj, politistii continuand cercetarile pentru stabilirea întregii activitati infractionale a acestuia”, a anuntat pentru Resita.ro Cecilia Danet, purtator de cuvant in cadrul IPJ Caras Severin.

Femeia şi-a recuperat telefonul mobil, iar bărbatul riscă să petreacă ani buni în închisoare pentru furt calificat şi şantaj.