El este elevul care primește bursă pentru media 1,97. Anomaliile din învățământul românesc nu se mai opresc

Publicat: 25/10/2023 | 09:42
Bursă de merit pentru medii sub 5

Noua Lege a Învățământului Preuniversitar a dus la o situație fără precedent în școlile din România. Elevi care au medii de nici măcar 2, nu mai spunem de 5, primesc burse de câte 450 de lei pe lună! Mai multe astfel de cazuri au fost semnalate în întreaga țară. 

Potrivit reglementarii care a intrat în vigoare în luna septembrie 2023, primesc bani de la stat pentru rezultatele „excelente” la învățătură primii 30% dintre elevii unei clase, ordonați în funcție de medie. Așadar, dacă avem o clasă în care cea mai mare medie este de 3, nu este nicio problemă, din punct de vedere legislativ, ca acel copil să își primească banii promiși.

Medie de 1,97, dar primește bursă

Un elev de clasa a IX-a de la Liceul Tehnologic Agricol Bărcănești, din Prahova are o medie de 1,97 și primește o bursă de 450 de lei. De ce? Pentru că este respectată metodologia impusă de către Ministerul Educației.

„Este un elev de la profesională. A intrat cu media 1,97 și s-a încadrat să primească această bursă de merit, potrivit metodologiei – cadru. Avem, la noi în liceu, 46 de elevi care primesc această recompensă în bani. Noi aplicăm legea în forma în care este ea, indiferent de cât de normală sau nu este o astfel de situație”, a spus directorul liceului, Viorica Rădulescu, pentru Observatorul Prahovean.

(CITEȘTE ȘI: Un elev primește bursă de merit, în România, cu media 4,59! Cum a fost posibil: „Să se numească altfel”)

Cazuri similare și în Sibiu

La Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, clasa a IX-a, un elev cu 1,59 primește bursă. La fel și unul cu 1,85 de  la Liceul Tehnologic„Automecanica” din Mediaș. În cel de-al doilea liceu amintit mai este un alt tânăr care primește 450 de lei pentru că a obținut o medie de 3,47. Aceeași legislație se aplică și pentru un alt elev de clasa a IX-a de la Liceul Tehnologic „Mediensis” Mediaș, cu o medie de 3,52.

„Burse de merit cu medii sub 5 apar doar la clasa a IX-a unde se ia în discuție media de admitere în liceu sau în învățământul profesional, media calculată doar la elevii care au susținut Evaluarea Națională la sfârșitul clasei a VIII-a și au ocupat un loc prin repartizare computerizată sau repartizare în învățământul profesional”, spun reprezentanții ISJ Sibiu.

(CITEȘTE ȘI: Ce bursă poți să primești de la stat, dacă ai până în 23 de ani? România este singura țară care o oferă)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult