Acasă » Știri » El este românul care trăiește de 80 de ani cu un glonț lângă inimă. Povestea care a făcut înconjurul lumii

El este românul care trăiește de 80 de ani cu un glonț lângă inimă. Povestea care a făcut înconjurul lumii

De: Maria Roșca 02/12/2021 | 07:48

Cine este românul care trăiește de 80 de ani cu un glonț lângă inimă? Povestea lui a făcut înconjurul lumii și a impresionat mii de oameni.

Ștefan Buzoianu a fost împușcat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost încorporat în februarie 1942, iar războiul l-a purtat până la Novorossiisk. A trecut milimetric pe lângă moarte, iar acum la 80 de ani distanță, veteranul își aduce aminte ce a simțit când glonțul i-a perforat plămânul și i-a ajuns lângă inimă. Eroul prahovean recunoaște că a avut zile de la Dumnezeu. A stat internat timp de o lună, după care s-a întors pe câmpul de luptă:

(VEZI ȘI:POVESTEA EMOȚIONANTĂ A LUI ALEXANDRU, UN VETERAN DE RĂZBOI DE 96 DE ANI. CE S-A ÎNTÂMPLAT, ATUNCI CÂND A MERS SĂ-ȘI SCHIMBE OCHELARII)

”Rana a simțit-o ca pe o arsură, o căldură, după cum ne-a povestit. A zăcut într-un șanț, în stare de semi conștiență, recuperat de sanitarii din spatele liniei de front. A avut noroc că, în retragere a trecut un camion unde a fost înghesuit cu alți răniți. A ajuns pe o plajă unde așteptau îmbarcarea și unde a stat o noapte. Când au sosit vapoarele a fost consultat de un medic german, care l-a curățat și pansat în condițiile de atunci. Era rănit în zona plămânului și respira foarte greu. Apoi, a fost improvizat un fel de ponton și când i-a venit rândul să plece, aviația rusă a început bombardarea vaselor”, a declarat Dragoș Buzoianu, nepotul bărbatului.

Românul care trăiește cu un glonț lângă inimă împlinește 101 ani

Imediat cu încheierea războiului, Ștefan Buzoianu a revenit acasă unde a fost îngrijit de mama sa până când rana i s-a vindecat complet. Cât despre ”eliberarea” glonțului de lângă inimă, medicii nici nu au vrut să audă. Operația i-ar fi făcut mai mult rău decât bine:

(VEZI ȘI:ULTIMA DORINȚĂ A UNUI BĂRBAT CARE ERA PE PATUL DE MOARTE A FOST SĂ ÎȘI VADĂ CÂINELE. CE S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ ESTE SFÂŞIETOR)

”A fost balamuc mare. Spitalul de campanie era format din nişte barăci, eram ţinuţi pe paie, a fost vai de noi. Eu respiram întrerupt, dar am avut zile. Am stat peste o lună în spital, iar, ulterior, comisia de evaluare a decis să revin pe front”, a spus Ştefan Buzoianu.

Ştefan Buzoianu din Cheia s-a născut în 1921, la trei ani de la Marea Unire, în perioada grea de după război. A copilărit într-o familie cu zece copii, la poalele Munţilor Ciucaş, locul în care s-a întors rănit de pe front şi unde şi-a întemeiat o familie.

În ianuarie, Ştefan Buzoianu va împlini 101 ani. „Pentru noi rămâne bucuria de a-l fi întâlnit şi împreună prin paginile unei istorii mai puţin cunoscute. Poate prin astfel de poveşti, prin mărturiile pline de suferinţă ale acestor oameni, reuşim să înţelegem mai bine cât de scump a fost plătită libertatea acestei ţări”, au transmis reprezenanţii CJ Prahova.

Sursa foto: Arhiva CANCAN

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×