Electrocasnicele care sunt pagubă la casa omului. Consumă mai mult curent electric decât te-ai fi așteptat

Publicat: 18/10/2022 | 07:52

Două electrocasnice măresc factura în fiecare lună. Cei care vor să facă economie trebuie să știe că, dacă au mai mult de zece ani, aceste aparate consumă enorm de mult curent electric.

Frigiderul și mașina de spălat se află abia pe locul al patrulea al consumatorilor de curent electric. Însă, dacă acestea sunt mai vechi de zece ani, consumă mai mult și măresc sumele de pe factură.

Potrivit experților în energie, cele două electrocasnice vor consuma mai mult cu până la 130%. Pe de altă parte, cei care aleg să le înlocuiască, vor economisi cu până la jumătate din suma de pe factura pentru energie electrică.

(CITEȘTE ȘI: APARATUL DIN CASĂ CARE CONSUMĂ CEL MAI MULT CURENT ELECTRIC. DE 6 ORI MAI MULT DECÂT TELEVIZORUL)

Lista celor mai costisitoare electrocasnice din gospodărie

Pe primul loc, în acest top, se află plita electrică. Acest electrocasnic aduce lunar un consum de peste 120 de kWh. Cei care posedă un astfel de aparat trebuie să știe că are un consum de șase ori mai mare decât un televizor.

Pe locul al doilea de află aparatele de aer condiționat, centralele sau caloriferele electrice. Acestea măresc factura de la furnizor, cu o valoare de până la 50%. Nu doar încălzirea sau răcirea casei costă enorm, ci și încălzirea apei, cu boiler. În medie, acesta consumă aproximativ 12% din totalul de plată, la final de lună.

Locul al treilea este ocupat de becuri. Chiar dacă becurile au evoluat enorm, asigurarea luminii din casă tot consumă aproximativ 9% din totalul de energie al casei. O soluție pentru a remedia acest consum este să utilizați un sistem inteligent cu senzor de mișcare, prin care să folosiți lumina doar la nevoie.

(CITEȘTE ȘI: CUM SA ÎŢI ÎNCARCI TELEFONUL CÂND RĂMÂI FĂRĂ CURENT ELECTRIC? TRUCUL CARE FUNCŢIONEAZĂ INDIFERENT DACĂ AI ANDROID SAU IPHONE)

 

sursă foto: pixabay

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult