ELENA BĂSESCU, extrem de sexy la o nuntă! Ţinuta cu care a întors toate privirile la eveniment

De: Cancan
Publicat: 02/10/2017 | 14:03

Elena Băsescu ştie cum să iasă în evidenţă, de această dată, a făcut senzaţie la o nuntă la care a fost invitată şi a fost atracţia serii. Elena a purtat o rochie lungă, mulată pe corp, cu spatele gol, verde şi strălucitoare, fiind admirată de toată lumea prezentă la eveniment, dar mai ales de fanii ei de pe reţelele de socializare.

Elena Băsescu a făcut furori cu ţinuta sa.

În vârstă de 37 de ani, Elena Băsescu are doi copii, Sofia Anais şi Traian jr. Maria Băsescu şi fostul preşedinte Traian Băsescu petrec mult timp în compania nepoţilor. Elena Băsescu a fost deputat în Parlamentul European între 2009 şi 2014. În perioada în care a candidat pentru postul de europarlamentar, tatăl Elenei, Traian Băsescu, era preşedinte al României.