Elena Chiriac, prima reacție după ce a pierdut FINALA Survivor România 2022. Faimoasa spera să plece acasă cu trofeul

Publicat: 01/06/2022 | 10:51
Elena Chiriac. Sursă foto: Captură video Pro TV

Marți, 31 mai, a avut loc finala Survivor România. Lupta dintre Elena Chiriac și Alex Delea s-a lăsat cu lacrimi pentru singura faimoasă rămasă în cursa pentru marele premiu. Iată ce a declarat sportiva când a aflat că a pierdut cei 100.000 de euro!

Alexandru Delea este marele câștigător de la Survivor România 2022. Războinicul nu a avut un parcurs ușor și asta deoarece Elena Chiriac s-a luptat până la ultimele puteri.

Vezi și: PRIMELE DECLARAȚII ALE LUI ALEX DELEA DUPĂ CE A CÂȘTIGAT SURVIVOR ROMÂNIA 2022

Deși spera să plece acasă cu trofeul și cei 100.000 de euro, singura faimoasă rămasă pe insula din Republica Dominicană a fost învinsă de Alex Delea. Vizibil epuizată, Elena Chiriac a ținut să puncteze faptul că se bucură pentru reușita adversarului și nu ar fi văzut al om mai potrivit pentru câștigarea marelui premiu:

“Domnul Dan, mă gândesc că viața îmi pregătește altceva. Mi-am dorit atât de mult să câștig și se pare că e încă un locul doi pentru mine.

Dar vă spun din toată inima că, dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut aici, a câștigat cel mai potrivit om. Vă spun din tot sufletul meu!”, a spus Elena Chiriac în lacrimi, după ce Alex Delea a câștigat cel de-al treilea sezon Survivor.

Alex Delea: ”Nu știu ce se întâmplă cu mine”

Alex Delea a reușit să demonstreze tuturor că este un adevărat războinic. După ce a ajuns în finală alături de Elena Chiriac și Ionuț Popa, Alex Delea s-a dovedit a fi un adevărat Survivor și a reușit să termine competiția pe primul loc:

Vezi și: AU RUPT MANELELE LA SURVIVOR ROMÂNIA! IMAGINI INCENDIARE, CHIAR ÎNAINTE DE MAREA FINALĂ DE LA PRO TV

Domnul Dan, vă iubesc! Faimoșilor, vă iubesc! Războinicilor, vă iubesc! Toată lumea din consiliul acesta, vă iubesc! Nu știu ce se întâmplă cu mine, domnul Dan. Nu cred așa ceva, domnul Dan, nu cred…”, a spus Alex Delea după ce a câștigat Survivor 2022.