Elena Merişoreanu, infectată cu noul coronavirus. Artista nu se simte bine

De: Cancan
Publicat: 19/09/2021 | 11:12
Elena Merișoreanu, una dintre cele mai cunoscute artiste de muzică populară (Sursa FOTO: Facebook)

Elena Merişoreanu s-a infectat cu noul coronavirus şi a fost internată de urgenţă la Institutul Matei Balş din Capitală.

În urmă cu o lună, ea a fost internată la spital, unde a suferit o intervenţie chirurgicală. Elena Merişoreanu, în vârstă de 74 de ani, a fost vaccinată cu schema completă anti-COVID în aprilie, dar nu a scăpat de infectarea cu coronavirus.

Elena Merişoreanu acuza o răceală puternică

Ea se simţea rău de circa o săptămână, avea o răceală puternică, dar nu a pus-o pe seama COVID, însă fiica artistei a decis să-i facă un test antigen care a ieşit pozitiv la COVID.

Starea ei de sănătatea se înrăutăţea de la o zi alta, motiv pentru care au chemat Salvarea, iar artista a fost dusă la spital. În prezent, este internată la Institutul Matei Balş din Capitală.

În anul 2018, artista a suferit o altă operaţie. Elena Merișoreanu a fost operată de urgență, după ce corzile sale vocale au fost afectate grav.

Intervenția chirurgicală a necesitat o perioadă de recuperare, astfel că artista a fost nevoită să-și anuleze toate concertele și invitațiile programate.

Sursa foto: Arhiva Cancan