Elena Udrea a confirmat că e însărcinată! Are gemeni! Ce spune despre întoarcerea în țară

Publicat: 17/02/2018 | 20:11

Elena Udrea a confirmat că este gravidă. Fosta șefă a Ministerului Turismului a luat prin surprindere pe toată lumea, anunțând că are gemeni, ambii fiind băieți.

„Sarcina evoluează bine, este gemelară, deci sunt doi băieți. Costa Rica este o țară frumoasă și prietenoasă, însă pentru cei care trăiesc aici mi se pare o țară foarte scumpă. Eu am venit, mi-am prezentat niște prieteni foarte buni. Am găsit niște vechi cunoștințe care ne-au arătat locuri foarte frumoase. Am văzut capitala. De obicei nu dau socoteală de ce plec din țară, dar când lucrurile par ascunse dau naștere la tot felul de scenarii. Eu sunt între două proceduri medicale, pe care le fac la Atena. După ce am făcut-o pe prima am venit aici. Apoi săptămâna viitoare este cea de a doua. Dacă toate lucrurile decurg bine, mă întorc acasă”, a declarat Elena Udrea la Antena 3.

„Costa Rica nu este o țară în care să faci orice cu 1000 de dolari. M-am întâlnit cu Alina Bica, mi-am dorit să o văd. Știam că trece printr-o perioadă foarte grea, din punct de vedere fizic. Nu este într-o stare bună, dar convingerea mea este că se întoarce după ce își rezolvă situația în care se află. Îmi este teamă să mă întorc la pușcărie, dar pot trăi în orice situație. Sunt același om. Până și din pușcărie se iese. Eu am fost Elena Udrea și înainte să ajung în pușcărie și după ce am ieșit de acolo”, a mai spus Elena Udrea.

 

 

Bogdan Stanescu