Elena Udrea, despre mărirea buzelor și întinderea feței: ”O iau ca pe un compliment”

Publicat: 08/12/2019 | 12:38
Elena Udrea, mega-surpriza de la Revelionul lui Dan Negru

Elena Udrea a participat, cu mai multă vreme în urmă, la un eveniment monden, lăsând unele semne de întrebare în urma sa. Cei prezenți au observat că Elena Udrea pare un pic schimbată… la față, mulți spunându-și că fostul om politic a recurs la intervenții chirurgicale pentru a ”îmbunătăți” anumite zone.

Bineînțeles că zvonurile au ajuns la urechile Elenei Udrea, iar aceasta a țunut să ofere unele lămuriri absolut necesare în mediul online, astfel încât toți cei interesați să afle care este adevărul. „După prezența mea la un eveniment al MDRA la Parlament văd că sunt speculații despre posibile operații estetice pe care mi le-aș fi făcut”, și-a început Elena Udrea mesajul.  „O iau ca pe un compliment. De altfel, presupun că nu mi le puteam face azi noapte, câtă vreme ieri  eramla ICCJ, alaltăieri la secția de poliție, luni la Piatra Neamț, vineri la DNA și aproape în fiecare zi în public, nici presa și nici altcineva nu a remarcat schimbări spectaculoase în ceea ce mă privește”a fost concluzia Elenei Udrea.

A revenit în România după un an și jumătate

“Da, m-am întors în România. Am renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica. Decizia am luat-o imediat după ce am fost eliberată în decembrie, dar au fost cauze obiective pentru care s-a întâmplat abia acum: finalizarea actelor fetiței mele Eva și închiderea procedurii de extrădare.  Am ales să cer protecție în Costa Rica în condițiile în care tocmai aflasem că sunt însărcinată, iar evoluția în dosarul Gala Bute demonstra că este vorba de o execuție, nu de o judecată corectă, în baza legii. Am vrut astfel să îmi nasc copilul în siguranță, însă știți că am fost arestată când Eva avea 13 zile și doar faptul că Dumnezeu a vrut să o nasc mai devreme a făcut că ea să vină pe lume în libertate. Dar, așa cum am spus mereu, nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în altă parte decât în țara mea și am așteptat cu nerăbdare momentul în care să mă pot întoarce”, a scris Elena Udrea la începutul mesajului postat pe pagina de socializare.

Elena Udrea a mărturisit că dorește să își crească acasă copilul, împreună cu familia și cu toți cei apropiați. Totodată, a menționat că a transmis acest mesaj din respect pentru toți cei interesați și pentru presă, dorind o informare corectă a publicului din România.

Vreau să îmi cresc copilul Acasă, să o botez la biserica unde m-am rugat să devin mamă, cu familia mea și cei cu adevărat apropiați mie, alături de noi. Referitor la procesele pe care încă le am în instanță, cred că mă voi apăra mai bine de aici decât de departe, împotriva abuzurilor care s-au făcut și în cazul meu. Am ales să postez acest mesaj din respect față de cei interesați și față de presă care încearcă să afle adevărul despre prezența mea Acasă. Știu că o face din bună credință și din dorința de a-și informa corect publicul. Mulțumesc celor care îmi urează bun venit și vă mulțumesc tuturor pentru înțelegere! Doamne, ajută! P.S. Am intrat în țară prin vama Giurgiu, la ora șase în această dimineață. Am ales o variantă mai rapidă decât să aștept o cursă de azi, spre Otopeni. Nicio altă speculație nu își are rostul”, a scris Elena Udrea pe Facebook, în 8 iulie.