Elena Udrea, dezvăluiri emoționante despre viața de mămică: “De când s-a născut Eva, plâng săptămânal”. Cum o sprijină logodnicul ei, Adrian Alexandrov

Publicat: 20/12/2019 | 11:26

Elena Udrea și logodnicul ei, Adrian Alexandrov, au apărut pentru prima dată împreună cu fiica lor într-un platou de televiziune. Fosta blondă de la Cotroceni și-a asortat rochia roșie ca focul cu cea a micuței Eva, iar partenerul ei de viață a avut o ținută casual. În timpul declarațiilor despre viața de mămică, familie și nu numai, fostul ministru al Turismului a dezvăluit că plânge în fiecare săptămână de când a adus-o pe lume pe fiica sa.

Citește și: Elena Udrea, despre mărirea buzelor și întinderea feței: ”O iau ca pe un compliment”

Elena Udrea, dezvăluiri emoționante despre viața de mămică: “Plâng săptămânal”

În vârstă de 45 de ani, Elena Udrea a povestit în cadrul interviului oferit ieri la “Teo Show” că s-a schimbat enorm de când a devenit mamă, iar printre modificări se numără și aceea că a devenit mult mai sensibilă decât era înainte.

“Cred că găsesc motive să plâng săptămânal. De când s-a născut Eva, plâng săptămânal, căci văd tot felul de cazuri, cu copii… Ultima oară, am plâns când a murit tata. Nu sunt plângăcioasă de fel, dar nașterea Evei m-a schimbat. Când e copilul tău, îl crești tu, când e acolo și vezi dacă îi e bine, dacă îi e rău… dacă nu trăiești asta nu poți înțelege”, a mărturisit Elena Udrea în cadrul emisiunii prezentată de Teo Trandafir și Bursucu.

Citește și: Cum a apărut îmbrăcată Elena Udrea ieri, la piață! Dar să vezi ce avea în picioare

Vedeta a mai spus că își dorește să fie permisivă cu fetița ei, chiar dacă acum nu o scapă deloc din ochi, iar logodnicul ei o ajută enorm în creșterea și educația micuței lor prințese. Iar faptul că s-a întors în România a ajutat-o enorm.

“În ultimele luni nu am mai simțit presiune din partea oamenilor. Acolo, la Corbeanca, nu simțim asta. Vin rar în oraș pentru că durează mult să ajung în București, de acolo. Am stat retrasă și nu am mai avut ocazia să simt presiunea din partea altora. Am avut o perioadă de un an și jumătate în care am stat destul de izolată și destul de singură, cu două trei persoane. Am avut o trecere până am ajuns să stau așa izolată, la Corbeanca.

Am momente când ies în cămașă de noapte în curte, cu copilul. Se întâmplă lucruri frumoase. Gândirea pozitivă e esențială. Fără gândire pozitivă, eu nu eram astăzi aici, în emisiune. Două luni și trei săptămâni mi-am imaginat în fiecare zi că sunt cu copilul meu, de Crăciun. Când începi să te îndoiești de lucururile pe care le vrei, ele ori nu vin, ori vin mai târziu. Eu am crezut două luni și trei săptămâni că voi fi cu copilul meu. Și am fost, chiar dacă nu a fost brad. Va fi anul acesta. Avem atâtea exemple, suntem setați să gândim negativ, să punem răul înainte. Oamenii sunt negativi, lipsiți de încredere. Mă străduiesc să gândesc pozitiv de ceva timp și, în mare parte, reușesc”, a mai declarat Elena Udrea la “Teo Show”.

Mai în glumă, mai în serios, Adrian Alexandrov a declarat că este un tată permisiv, dar că, peste ani,  îl va chestiona serios pe cel care va dori să îi scoată fiica în oraș.

“Eu credeam că pot fi polițistul rău și Elena cel bun, dar lucrurile s-au mai schimbat după ce s-a născut fetița. Sunt destul de permisiv ca tată. Când va crește, cred că se vor schimba lucrurile. Îi voi ține interviuri cu eligibilul atunci când cineva va dori să scoată fata în oraș.

Și eu rezonez undeva în zona ei și cred că gândirea pozitivă te ajută să primești ceea ce vrei în viață. Am încetat să îmi mai doresc lucruri pentru mine, de când a apărut Eva. Îmi doresc să o văd fericită, a afirmat logodnicul Elenei Udrea.

Elena Udrea și Adrian Alexandrov, părinți de fetiță

Elena Udrea a devenit mămică la 44 de ani. Eva Maria a venit pe lume pe 20 septembrie 2018, mai devreme cu o lună decât știau părinții ei și medicii. Am fost luați prin surprindere, când am fost la control. Medici au aproximat nașterea în 48 de ore și am rămas în spital. La patru dimineața, când eu deja nășteam, în spital nu erau decât asistentele speriate. Am născut total natural, pe viu. Când au venit și medicii, în cinci minute am născut”, a mărturisit jurnaliștilor revistei VIVA! în ziua în care a născut-o pe fiica sa.