Elev din Botoșani, sărutat de propriul profesor. Cazul s-a petrecut la Liceul Ștefan Luchian din Ștefănești

Publicat: 11/01/2024 | 14:51

Caz tulburător la Liceul Ștefan Luchian din Ștefănești! Un elev din Botoșani a fost sărutat de propriul profesor. Întâmplarea a ajuns în atenția autorităților. Recent, instanța a dispus soluția cu privire la acest dosar.

Citește și: ELEVUL DE 15 ANI CARE S-A SINUCIS LA COLEGIUL MILITAR DIN ALBA A LĂSAT UN BILET FAMILIEI. COMUNICATUL DAT DE REPREZENTANȚII UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Marți, 9 ianuarie, Tribunalul Botoșani a decis condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare a unui cadru didactic de la Liceul Ștefan Luchian, pentru săvârșirea infracțiunii de corupere sexuală a minorilor.  De asemenea, profesorul nu va mai avea voie să se apropie de elevul său timp de doi ani.

Elev din Botoșani, sărutat de propriul profesor

Călin Stroe, un profesor din Botoșani, este acuzat că ar fi sărutat unul dintre elevii săi. Potrivit autorităților, în luna februarie a anului trecut, băiatul ar fi fost chemat în biroul profesorului, două zile la rând. În spatele ușilor închise, cadrul didactic l-ar fi îmbrățișat și l-ar fi sărutat pe copil.

„La data de 18 februarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștefănești au fost sesizați cu privire la faptul că în perioada 14 -17 februarie a.c., un minor de 15 ani, ar fi fost victima unei agresiuni sexuale, în timp ce se afla la cursurile unității de învățământ în care este elev.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în zilele de 14 și 17 februarie a.c., minorul, în timp ce se afla în biroul unui cadru didactic, din liceul la care este elev, ar fi fost îmbrățișat și sărutat pe obraz de acesta.”, susținea, la momentul respectiv, Poliția.

Profesorul agresor a fost condamnat

Între timp, profesorul, acuzat de corupere sexuală, a demisionat din învățământ. Ulterior, în data de 9 ianuarie 2024, Tribunalul Botoșani a dispus și sentința în acest caz. Călin Stroe a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, instanța i-a interzis să se apropie de fostul său elev timp de 2 ani.

„În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul CS, pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor (două acte materiale) prevăzută de art. 221 alin. 2 ind. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal Ia pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, b și n C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată anonimizat 1 ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 50 metri pe o perioadă de 2 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen.

În temeiul art. 65 alin. 1 și 3 C. pen., raportat Ia art. 66 alin.l lit. a, b și n C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor stabilite ca și pedepse complementare, care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.”, se arată în sentința instanței din Botoșani.

Citește și: BEBELUȘUL ARUNCAT DE MAMĂ PE GEAM LA IAȘI PENTRU A SCĂPA DE INCENDIU A MURIT. S-A AFLAT ȘI ADEVĂRUL DESPRE CE SE ÎNTÂMPLA ÎN FAMILIA LOR