Elevii, la un pas de a se întoarce la școală! Florin Cîțu: Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, vom începe pe 8 februarie

Publicat: 19/01/2021 | 21:16

Elevii sunt doar la un pas de a scăpa de învățământul online și a se întoarce în școli. Florin Cîţu a declarat că o decizie finală în ceea ce privește acest subiect o să fie luată în data de 2 februarie.

Redeschiderea școlilor depinde de evoluția situației epidemiologice din țară, până acum nu a fost luată o decizie clară în acest sens. Toate elementele urmează să fie analizate, iar lucrurile se vor stabili cu exactitate în data de 2 februarie. (CITEȘTE ȘI: MINISTRUL EDUCAȚIEI, SORIN CÎMPEANU, DESPRE REDESCHIDEREA ȘCOLILOR)

„Decizia se va lua pe 2 februarie. Şi noi ne uităm, zilnic primesc de la domnul Arafat statisticile şi analize şi în detaliu şi ne uităm exact să vedem cum evoluează pandemia. Este un alt lucru important pentru că noi toţi ne axăm acum pe campania de vaccinare, ceea ce e important să comunicăm, dar trebuie să nu uităm că, încă, în România există o pandemie şi la nivel global. Trebuie să păstrăm măsurile de restricţie, trebuie să purtăm mască, distanţarea socială şi toate celelalte măsuri care au dat rezultate până astăzi.

Monitorizăm clar, zilnic, situaţia. Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, este clar că vom începe pe 8 februarie cu acele condiţii pe care le-a anunţat domnul preşedinte când a enunţat că vom deschide şcolile pe 8 februarie”, a declarat Florin Cîţu, marţi, la Europa FM.

„Trebuie să ne vaccinăm”

Premierul Flori Cîțu a mai subliniat că pentru ca lucrurile să revină la normal, pentru ca școlile să se deschidă și economia să repornească este esențial ca oamenii să se vaccineze și să respecte în continuare măsurile de protecție. (VEZI ȘI: CE SPUN SPECIALIȘTII DESPRE REDESCHIDEREA ȘCOLILOR? CÂND ESTE POSIBIL CA ELEVII SĂ SE REÎNTOARCĂ ÎN CLASE)

„Vreau să deschidem şcolile pe 8 februarie, este important să deschidem şcolile pe 8 februarie, aş vrea să deschid toată economia, nu numai şcolile, dar depindem, bineînţeles, de cum evoluează pandemia. Şi ca să deschidem şcolile, să deschidem economia, trebuie să ne vaccinăm şi trebuie să păstrăm aceste măsuri de restricţie, este simplu. Mască, dezinfectant şi să ne vaccinăm. Dacă facem aceste lucruri, veţi vedea că vom deschide economia cât mai curând”, a mai spus Florin Cîţu.