Eliminat, Iordănescu jr. sare la gâtul arbitrilor: „Le-am spus că vor scăpa meciul din mână!”

Publicat: 16/07/2019 | 15:25
Edward Iordănescu a fost eliminat pe finalul partidei pe care Gaz Metan Mediaș a încheiat-o surprinzător nedecis pe teren propriu, 2-2 cu nou-promovata Chindia Târgoviște, scor 2-2, la capătul unui meci în care găzarii au avut avantaj de 2-0 pe tabela de marcaj.

Tehnicianul Gazului a spus că din pucntul său de vedere nu merita să fie trimis în tribună de centralul Geroge Rădulescu.

„I-am spus politicos celui de-al patrulea arbitru că dacă nu se vor lua măsurile necesare, vor scăpa meciul din mână. Când se marchează golul de 2-1 pentru Chindia nu se prinde pe transmisie momentul în care jucătorul de culoare care avea un cartonaș galben și mnai făcuse două faulturi la limită, are un atac cu talpa la Olaru. Jucătorii noștri cer al doilea galben justificat. Imediat banca oaspeților reacționează și fotbalistul este înlocuit. La fel și la Voduț. Cel puțin în două momente Chindia trebuia să rămână în inferioritate numerică. Totul s-a dus de la un joc pe care trebuia să-l câștigăm fără emoții la un rezultat de egalitate”, a afirmat Edward Iordănescu.

Princialul ardelenilor a mai spus că în vară Gaz Metan a suferit restructurări masive, un lucru pe care nu și l-a dorit însă a precizat că și-a asumat reconstrucția.

„Sunt 11 jucători care au plecat și există riscul să-l pierdem și pe al 12-lea. Există interes pentru Boubacar Fofana, din străinătate. În finalul sezonului trecut, Gaz Metan nu doar că a câștigat play-out-ul, dar a avut un joc atât eficient, cât și estetic, care s-a ridicat la niște parametri. Din păcate statutul clubului nu a permis în vara trecută să securizeze jucători pe termen mai lung”, a conchis Iordănescu jr.

Rezultate etapa I Liga 1

FC Voluntari –  Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-0

Astra Giurgiu – FC Botoșani 2-2

CFR Cluj – Poli Iași 1-1

Universitatea Craiova – Academica Clinceni 3-2

FCSB – FC Hermannstadt 4-3

Gaz Metan Mediaș- FC Chindia Târgoviște 2-2

Viitorul Constanța – Dinamo București 5-0