Ellie White umblă cu masca chirurgicală în casă: „Ne este teamă ca Mihăiţă să nu contacteze vreun virus”

De: Cancan
Publicat: 08/01/2013 | 12:04

Pentru că până atunci nu a ieşit din casă, îngrijindu-şi bebeluşul, solista a racit destul de grav odată cu primul contact cu aerul rece de la Braşov.

Astfel se face că primele zile ale anului 2013 au găsit-o cu febră, frisoane şi dureri în gât. La fel s-a întâmplat şi cu logodnicul ei, Doru Tinca, el plângându-se de aceleaşi simptome. Pentru a nu-l îmbolnăvi pe cel mic, cei doi părinţi au început să poarte în casă măşti chirurgicale.

“Ne este teamă ca Mihăiţă să nu contacteze vreun virus. Medicii ne-au spus că în cazul lui o simplă răceală ar putea genera în pneumonie. L-am dus la un control preventiv şi, din fericire, este sănătos tun!”, a declarat Ellie White.

Artista a adus pe lume, pe 28 noiembrie, primul ei copil, un băieţel, pe care îl va boteza Mihai. La naştere, micuţul s-a dovedit a fi foarte gălăgios, fapt pentru care artista a şi glumit atunci când l-a ţinut pentru prima dată în braţe: “Cred că va ajunge tenor când va fi mare!”, a spus ea cu lacrimi de bucurie în ochi.