Enache deţine secretul calificării în play-off!

De: Cancan
Publicat: 21/12/2017 | 08:00

„Promisiuni putem face, dar nu de genul că vom bate pe cineva sau că vom face nu ştiu ce lucruri. Putem face o promisiune foarte clară, am mai spus-o şi cred că ne-am ţinut de cuvânt, că vom încerca să facem maxim din ceea ce putem şi că ne vom lupta. Eu cred că echipa s-a luptat în acest campionat. Nu am cedat lucrurile uşor şi chiar şi atunci când am pierdut, nu s-a întâmplat să fim călcaţi în picioare. Am încercat să dăm maxim din ceea ce putem şi aşa vom face în continuare”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani.

Tehnicianul a afirmat că deţine secretul calificării echipei sale în play-off,

şi a spus că dacă elevii săi vor face totul ca la carte în perioada pregătirilor nu vor avea cum să rateze play-off-ul.

„Ne trebuie foarte mare seriozitate, foarte multă muncă, apoi să conştientizăm momentul în care suntem, unde suntem, să nu ne apese presiunea, să fim optimişti, să avem încredere şi motivaţi. Mai avem patru jocuri din acest campionat, grele, dar patru jocuri în care putem obţine punctele necesare calificării noastre în play-off”, a adăugat Costel Enache.

FC Botoşani a terminat anul pe locul 5 cu 35 depuncte,la două de Astra care se află pe locul 4 şi la unul de Viitorul şi Dinamo, echipe aflate pe locurile 6 şi 7.

Cristi P.