Enache nu se mulțumește cu puțin la Astra: „Dacă play-off-ul începe la fel, ne putem schimba obiectivul!”

Publicat: 05/03/2019 | 13:52

Costel Enache, antreorul principal al formației Astra Girugiu, a declarat la finalul partidei pe care elevii săăi au câștigat-o cu scorul de 2-1 în Bănie cu Universitatea Craiova, că dacă va porni la fel de bine și în play-off, atunci ar putea să-și propună mai mult decât locul 3, obictiv pe care și l-a fixat împreună cu elevii săi.

„Această victorie ne aduce în altă poziţie, suntem mai aproape de obiectivul pe care ni l-am propus. Sunt fericit că am ieşit învingători, mai ales că am fost conduşi cu 1-0. Se poate întâmpla ca un joc bun să îl termini cu o înfrângere. Dar eu am sperat şi la 0-1 pentru că graniţa între speranţă şi inconştienţă, în fotbal, e foarte fină. E meritul total al jucătorilor, au crezut în şansa lor şi nu au lăsat nimic la voia întâmplării. Ne-am apărat exact, iar lucrurile au fost bune pe final, am dus acelaşi ritm, iar fotbalul ne-a răsplătit. O spun încă o dată: nu ne putem propune lucruri pe termen foarte lung. Am făcut o perioadă bună de campionat, grupul are forţă, lucrurile arată bine. Dacă play-off-ul începe la fel, ne putem schimba obiectivul. Dar în acest moment, obiectivul realist e să ajungem adversara din faţă, pe Craiova, pentru a urca pe locul 3. Meciul din prima etapă a play-off-ului va fi şi mai încrâncenat, pentru că şi punctele vor fi mai importante”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al formației Astra Giurgiu.

Astra a terminat sezonul regulat pe locul 4, poziție de pe care va pleca în play-off cu 21 de puncte, cu două mai puține decât Universitatea Craiova.

În prima etapă a play-off-ului, Astra va juca în deplasare tot cu Craiova.