Epidemia de gripă a mai răpus alte victime! Anunțul oficial făcut de autorități

De: Cancan
Publicat: 05/02/2019 | 19:23

Alte cinci persoane au murit din cauza gripei, informează Institutul Național de Sănătate Publică, ce mai precizează că doar una dintre acestea nu avea condiții medicale preexistente. Numărul deceselor din cauza virusului gripal a ajuns la 87.

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Călărași, o femeie de 71 de ani din București, un bărbat de 45 de ani din Prahova și o femeie de 57 de ani din Olt au murit din cauza gripei, toți având condiții medicale preexistente, informează Institutul de Sănătate Publică. Aceștia nu erau vaccinați antigripal.

Potrivit sursei citate, o altă victimă este o femeie în vârstă de 41 de ani, din Prahova, care nu avea condiții medicale preexistente și era nevaccinată.

Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 87. Săptămâna trecută, ministerul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat epidemie de gripă.