„Este groaznic in celula!”

De: Cancan
Publicat: 30/07/2010 | 00:00

Robert Vaida are 21 de ani si este multiplu medaliat la competitii de taekwon-do nationale si internationale, luand chiar locul intai la campionatul mondial de taekwon-do juniori din Italia. Din pacate, el a stat dupa gratii 28 de zile, dupa ce s-a batut intr-un club din orasul Dej cu un tanar, care a avut nevoie de 12 zile de ingrijiri medicale. Procurorii au precizat ca tanarul practicant de arte martiale „a oferit celorlalti tineri aflati in local o demonstratie de excelenta”. Vaida a stat mai intai in arest sase zile, dupa care a fost eliberat din cauza unei erori procedurale a judecatorilor. Apoi a fost reincarcerat timp de 22 de zile, iar recent a fost eliberat. Sportivul spune ca a fost provocat la bataie, la fel cum i s-a intamplat de mai multe ori cand a iesit in oras. Familia tanarului lovit recent a contactat-o pe mama lui Robert Vaida pentru impacare, insa dupa ce campionul statuse deja dupa gratii. „Mai bine stau numai in casa decat sa mai ajung in celula. Este groaznic acolo”, spune campionul. Acesta intampina acum greutati la angajare din cauza dosarului penal si vrea sa-si caute dreptatea la CEDO.