Este OFICIAL: pacienții cu forme medii și ușoare de COVID-19 vor fi tratați acasă, sub supravegherea medicilor

Publicat: 23/10/2020 | 08:01

Joi, Guvernul a aprobat ordonanța de urgență prin care pcienții cu forme medii și ușoare de COVID-19, dar și asimptomaticii se pot trata de acasă. Ei vor fi supravegheață de medicii de familie.

Pe 15 octombrie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunța că guvenul pregătește o ordonanţă de urgenţă pentru ca pacienții cu forme uşoare şi medii de Covid-19, precum şi cei asimptomatici să poată rămâne acasă, sub monitorizarea medicilor de familie, în timp ce cazurile grave vor fi spitalizate.

„Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti”, a declarat Nelu Tătaru joi, potrivit Agerpres.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult