Este sau nu vaccinul anti-covid eficient contra tulpinii indiene a SARS–CoV–2. Mesajul lui Valeriu Gheorghiță: „Nu sunt motive de îngrijorare”

Publicat: 29/04/2021 | 19:12
Imagine de deasupra unui loc comun de înmormântare a victimelor COVID-19 din India (sursa foto Profimedia)

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a afirmat, în cursul zilei de joi, că românii nu au de ce să se îngrijoreze cu privire la varianta de tulpină din India depistată în România.

Chiar dacă poate reduce activitatea neutralizantă a anticorpilor rezultați prin vaccinare, această mutație nu reduce eficiența vaccinurilor.

Potrivit declarațiilor medicului Valeriu Gheorghiță, oamenii trebuie să continue să se vaccineze, pentru că aceasta este calea prin care se poate reduce riscul de a apărea noi mutații ale virusului.

Citește și: Tulpina indiană, descoperită în România. Focar în rândul mai multor muncitori

„Tulpina indiană este definită prin prezența a două mutații care se asociază cu reducerea activității neutralizante a anticorpilor, dar nu e un impas semnificativ care să reducă eficiența vaccinurilor. Mesajul e să ne vaccinăm ca să reducem riscul să se cumuleze noi mutații.

Nu e neapărat mai contagioasă, această mutație identificată pe această tulpină reduce activitatea neutralizantă a anticorpilor. Comparativ cu cea sud-africană, nu e mai rezistentă față de vaccinurile actuale.

Vaccinurile își mențin eficiența față de complicațiile bolii, riscul de spitalizare. Nu avem motive să ne îngrijorăm. Rămân aceleași măsuri de prevenție valabile”, a declarat Valeriu Gheorghiță, potrivit Digi24.

Varianta indiană, depistată pe teritoriul României

O variantă a tulpinii indiene de Covid-19, alta decât cea care ar fi dus la criza din India, a fost identificată într-un focar din județul Brașov. Cinci persoane sosite din India au fost depistate pozitiv. Este vorba de muncitori care lucrează în construcții, în Colonia Bod.

Nu rata: Coronavirus România, 29 aprilie 2021. 1.850 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore