Este ziua internațională a lumânărilor aprinse în memoria victimelor răpuse de virusul HIV-SIDA

De: L.N.
Publicat: 17/05/2020 | 10:38

Ziua internaţională a lumânărilor aprinse (The International AIDS Candlelight Memorial) are loc anul acesta pe 17 mai, ea fiind organizată, din 1983, în fiecare a treia duminică din luna mai, potrivit site-ului dedicat acestei zile – candlelightmemorial.org.

Mesajul transmis de Ziua internaţională a lumânărilor aprinse, în 2020, este „We remember – We take action – We live beyond HIV”, conform site-ului amintit. Subtitlul mesajului este „We remember the lives we have lost so that we can take actions that keep us safe, healthy and alive”, care reprezintă şi o invitaţie adresată oamenilor de a-şi aminti câte vieţi s-au pierdut şi ce măsuri pot fi luate astfel încât noi toţi să fim în siguranţă, sănătoşi şi în viaţă, relatează Agerpres.

Ziua internaţională a lumânărilor aprinse nu se rezumă doar la a aduce un omagiu celor răpuşi de boală, ci este o campanie de solidaritate la nivel mondial, pentru a rupe barierele puse de stigmatizare sau discriminare, pentru a oferi speranţă noilor generaţii.

CITEȘTE ȘI: OMS. „Dezinfectantul este inactivat de murdărie”. O activitate de luptă împotriva

În contextul pandemiei COVID-19, site ul candlelightmemorial.org transmite că în acest an nu se pot organiza tradiţionalele manifestări publice de marcare a momentului, dar îndeamnă oamenii să-şi sprijine familiile şi comunităţile pentru ca toţi să-şi păstreze sănătatea.

CITEȘTE ȘI: REGULI. Cine are temperatura peste 37,3 grade nu intră la Evaluarea Națională și

Centrul de Sănătate ARAS a luat fiinţă la initiaţiva Asociaţiei Române Anti-SIDA, cu contribuţia profesioniştilor care, cu experienţă şi dedicaţie, abordează sănătatea ca pe un întreg.

„Sănătatea (…) îşi găseşte în acest centru soluţii diferite – medicale, psihologice, individuale şi de grup, pentru adulţi şi copii”, se arată pe site-ul www.centrularas.ro.

Două dintre principiile directoare ale centrului sunt respectarea confidenţialităţii şi lipsa discriminării etnice, de gen sau de orientare sexuală.

„Obiectivul Centrului de Sănătate ARAS este acela de a dezvolta servicii de sănătate cu o abordare holistică a vieţii, cu scopul de a oferi suport, consiliere şi cunoaştere specializată oamenilor pentru a trăi în armonie. Suntem promotorii stilului de viaţă sănătos, plecând de la alegerile care ne influenţează viaţa până la prevenirea prin implicare în construirea unei vieţi mai bune”, precizează site-ul www.centrularas.ro.