Estera, fetița de 5 ani ucisă în Baia Mare, a fost deshumată! Ce au descoperit anchetatorii

Publicat: 11/05/2018 | 12:15

Estera, fetița de 5 ani violată și ucisă cu bestialitate în Baia Mare, a fost deshumată de experții criminaliști. Aceștia au prelevat noi probe ADN, pentru a fi comparate cu miile de profiluri pe care le au în sistem. Asasinul se află încă în libertate, la două săptămâni de la oribila crimă. 

Experţii criminalişti din cadrul Poliţiei au comparat probele cu câteva zeci de mii de profiluri ADN aflate în sistem. Din păcate, profilul său ADN nu se află în baza de date a Poliţiei. Se fac în continuare căutări pentru descoperirea criminalului care a violat-o, a mutilat-o, apoi a ucis-o cu bestialitate pe Estera. Crima a avut loc pe 30 aprilie. Încă de la începutul anchetei, procurorii şi poliţiştii care s-au ocupat de cazul micuţei Estera au prelevat probe ADN de la toate persoanele considerate suspecte, însă acestea nu s-au potrivit cu cele găsite la locul crimei.

„Avem ADN-ul autorului pe care l-am supus unor analize comparative cu cele existente atât în baza națională de date, cât și cu cele care există în baza de date a Uniunii Europene. La cele din afara spațiului european nu avem acces pentru că am fi căutat și acolo. A fost folosit un program informatic de recunoaștere comparativă care a rulat probele ADN a zeci de mii de persoane care, odată, au avut probleme cu legea. Până acum, criminalul nu a fost identificat. Clar, nu este vorba de un recidivist pentru că altfel proba ADN a acestuia s-ar fi aflat în bazele de date naționale și europene”, au declarat surse judiciare, citate de observator.tv.

 

Angie Voicu