Etapă „roșie” pentru antrenori » Papură, al treilea tehnican eliminat în ultima etapă: „Nu știu de ce mi-a dat roșu!”

Publicat: 23/12/2020 | 09:17

Corneliu Papură, antrenorul principal al formației Universitatea Craiova, a terminat derby-ul din „Gruia” în tribună fiind eliminat de Radu Petrescu. La sfârșitul partidei, Papură a spus că nu este deloc mulțumit de rezultat, afirmând că nu știe motivul pentru care a fost eliminat de arbitrul bucureștean.

„Nu sunt mulțumit de rezultat, am avut gol valabil. Nu pot să fiu mulțumit, este nedrept. Am tratat fiecare meci la fel, dar cu FCSB am căzut psihic. Acum am arătat că avem caracter. Nu știu de ce am fost eliminat. O măsura prea dură, i-am atras atenția că am dat gol. E prima parte a campionatului, așa au stat lucrurile, vom vedea ce vom putea face în partea a doua”, a declarat Corneliu Papură la finalul meciului.

Universitatea a terminat turul neînvinsă în deplasare, cu şase victorii şi două egaluri, fiind pe locul 2 cu 32 de puncte, la două lungimi de liderul FCSB, dar cu o lungime avans față de CFR care a terminat turul sezonului regular pe locul 3.

De notat ar fi că în această rundă pe lângă Papură au mai fost eliminați alți doi tehnicieni. Este vorba de Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani, eliminate de Istvan Kovacs după fluierul final al partidei cu FC Voluntari, scor 1-1 și Leo Grozavu, tehnicianul lui Sepsi fiind trimis în tribună la pauza meciului FCSB- Sepsi, scor 1-1.

Rezultate etapa a XV-a
Chindia Târgoviște – FC Argeș 0-0
Gaz Metan Mediaș – Viitorul Constanța 1-0
FC Hermannstadt – Politehnica Iași 0-1
FC Botoșani – FC Voluntari 1-1
Academica Clinceni – Dinamo 1-1
UTA Arad – Astra Giurgiu 0-6
FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1
CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0