Eusebio da Silva Ferreira a fost mult mai mult decât un golgeter prolific, mai mult decât un Balon de Aur și mai mult decât un câștigător al Cupei Campionilor Europeni. El a ilustrat cum ar trebui jucat fotbalul, cu energie, precizie, aventură, tehnică, dar mai ales cu sportivitate, o calitate extrem de rară. A fost prototipul atacantului complet al secolului XXI, cu câteva decenii înainte: alerga suta de metri în 11 secunde, iar cifrele doar subliniază strălucirea sa: 733 de goluri în 745 de meciuri, iar în 440 de partide oficiale pentru Benfica, a înscris de 473 de ori! Pentru naționala Portugaliei, a marcat 41 de goluri în 64 de selecții, incluzând aici și cele nouă reușite de la Cupa Mondială din 1966! Dar măreția sa constă tocmai în modestia extraordinară pe care o afișa mereu când venea vorba de realizările sale fantastice.
Eusebio a început să joace fotbal la o echipă de amatori care își spunea Os Brasileiros în cinstea marii echipe a Braziliei din anii 50 și care juca cu mingi făcute din șosete umplute cu ziare mototolite! Ulterior, cel care avea să fie supranumit “Perla neagră“ a ajuns la Sporting Clube de Lourenco Marques, clubul mozambican care îi furniza jucători lui Sporting Lisabona. Aici, el a câștigat campionatul provincial al Mozambicului și campionatul districtului Lourenco Marques.
Deși Benfica era deținătoarea Cupei Campionilor Europeni, Eusebio și-a făcut loc cu ușurință în echipa lui Bela Guttman încă din primul sezon. Iar în 1962, Eusebio a strălucit la intensitate maximă în finala cu Real Madrid de la Amsterdam, câștigată cu scorul de 5-3, în care a marcat două goluri. La 20 de ani, atingea deja cerul fotbalului, după ce și-a învins chiar idolul copilăriei sale, Alfredo Di Stefano, cu care a făcut schimb de tricouri la sfârșitul meciului.
Cu Benfica, avea să câștige 11 titluri de campion al Portugaliei și cinci cupe și a mai disputat trei finale de Cupa Campionilor, pierdute însă toate ca urmare a blestemului aruncat de Bela Guttman asupra grupării de pe Estadio da Luz! Maghiarul fusese dat afară de club după ce a cerut o mărire de salariu, iar pentru asta a spus că, în 100 de ani, Benfica nu va mai câștiga vreun trofeu european! Iar profeția sa este valabilă și astăzi!
Dar Eusebio nu a fost disperat să câștige neapărat trofee, iar esența existenței sale pe terenul de fotbal a fost surprinsă în ultima sa finală de Cupa Campionilor din 1968, disputată pe Wembley împotriva lui Manchester United. Sutul său care ar fi adus victoria Benficăi a fost apărat de Alex Stepney, iar reacția marelui Eusebio a fost să-și aplaude adversarul!
În 1965, a primit Balonul de Aur, iar un an mai târziu ar fi devenit primul jucător care obține acest premiu de două ori la rând dacă tocmai reprezentantul Portugaliei ar fi votat pentru el, ci nu pentru Bobby Charlton, care a câștigat trofeul!
La Benfica, a jucat până în 1975, când a plecat spre America de Nord, unde a evoluat în Mexic la Monterrey și apoi în Statele Unite, la Boston Minutemen. În 1976, a ajuns în Canada, la Toronto Metros-Croatia, alături de care a cucerit titlul de campion al Americii de Nord (NASL).
Eusebio s-a retras din activitatea de jucător în 1979. Deși a reprezentat Portugalia la nivel internațional, el a fost considerat cel mai bun fotbalist african al tuturor timpurilor.
Eusebio a încetat din viață pe 5 ianuarie 2014. La scurt după moartea sa, fostul lui adversar, dar și idol, Alfredo Di Stefano a spus: “Pentru mine, Eusebio va rămâne cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor!”
P.S. Povestea completă a lui Eusebio poate fi citită în cartea „100 de fotbaliști legendari”.