Evadare ca în filme dintr-o închisoare din Austria. Întreg planul a fost elaborat de un român

Publicat: 15/10/2020 | 12:40

O evadare spectaculoasă a fost pusă la cale de un român. Acesta a reușit să scape dintr-o închisoare din Austria, din care nimeni nu a mai reușit fugit de la începuturile anilor ’90.

Un român de 19 ani a reușit să evadeze sâmbătă dintr-o închisoare austriacă, întreaga operațiune a părut inspirată din filme. Tânărul și colegii lui de celulă, doi ceceni de 21 și 26 de ani, au evadat printr-o gaură de 30 pe 30 cm făcută în peretele gros de 70 cm din celula lor din închisoarea Graz-Karlau. (CITEȘTE ȘI: CAZ INEDIT LA O ÎNCHISOARE DIN ROMA! DOI DEȚINUȚI AU EVADAT, DAR AU LĂSAT UN BILET ÎN CARE PROMIT CĂ SE VOR ÎNTOARCE)

După ce au trecut de gaură, aceștia au coborât apoi un zid înalt de 12 metri folosind cearșafuri legate. Deși planul a fost impecabil și i-a luat prin surprindere pe angajații închisorii, cei trei nu au ajuns prea departe. Deținuții au fost prinși de gardieni după ce au trecut de zidul exterior al închisorii, potrivit presei austriece.

Cei trei deținuți erau condamnați la pedepse cuprinse între 1 și 3 ani pentru infracțiuni contra patrimoniului, cel mai probabil furt.

Controale ample în toate închisorile

Planul românului a uimit pe toată lumea și a generat panică. Așa că, în urma incidentului, în tot sistemul penitenciar din țară, au fost demarat controale ample pentru a fi verificate măsurile de securitate. (VEZI ȘI: EVADARE CA ÎN FILME ÎN INDONEZIA. UN CONDAMNAT LA MOARTE A EVADAT PRIN CANALIZARE)

Mai mult, directorul de la închisoare Graz-Karlau, Gerhard Derler, spune că incidentul din închisoarea lui este acum investigat pentru a se determina cum a fost posibil ca cei trei tineri să pună la punct întreaga operațiune, având în vedere că penitenciarul a fost modernizat recent și dotat cu sisteme performante de securitate.