Evadare ca în filme în Indonezia. Un condamnat la moarte a evadat prin canalizare

Publicat: 22/09/2020 | 08:33
Evadare ca în filme în Indonezia. Un condamnat la moarte a evadat prin canalizare

O evadare ca în filme a avut loc în Indonezia. Un condamnat la moarte a evadat prin canalizare. Iată toată povestea.

Cel poreclit Cai Ji Fan a ajuns după gratii sub acuzația de contrabandă cu metamfetamină. 

Săptămâna trecută, el a evadat săpând o gaură din celulă în ţevile de canalizare şi mai apoi într-un drum din afara închisorii, a transmis purtătorul de cuvânt al poliţiei din Jakarta, Yusri Yunus.

Colegul său de celulă a povestit că bărbatul a plănuit această evadare de şase luni și că a săpat folosind instrumente dintr-un proiect de construcţie din bucătăria închisorii, scrie Mediafax.

Bărbatul a mai evadat în 2017

Cai şi-a programat evadarea când avea loc schimbarea gărzilor închisorii, conform purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale Penitenciare din Indonezia, Rika Aprianti.

Bărbatul, de origine chineză, fusese condamnat la moarte în 2017 pentru traficul a 135 de kilograme de metamfetamină. Aceasta nu a fost prima sa evadare. Acum trei ani, a scăpat dintr-un centru de detenţie al poliţiei din Jakarta prin spargerea unei găuri în peretele băii. 

Foto: pixabay.com