Exclusiv Cancan.ro. George Maior, veste şoc din SUA! Ambasadorul României ne-a dezvăluit o discuţie cu oficialii ”Amazon”

De: Cancan
Publicat: 14/11/2017 | 13:27

Mesajul vine în urma întâlnirii Ambasadorului român cu reprezentanţi ai companiei Amazon, în cadrul căreia s-au discutat activitatea Amazon în Romania şi perspective pentru extinderea activităţii. George Maior a subliniat potenţialul deosebit oferit de România în sectoare precum IT şi cercetare – dezvoltare, dar şi avantajul poziţiei geografice pentru ca Amazon să transforme ţara noastră în centrul logistic principal pentru zona Central – Estică a Europei.

Tony Chor, director şi Tom Sullivan, director pentru relaţii publice internaţionale, au subliniat faptul că România reprezintă o prioritate pentru Amazon, centrul de la Iaşi fiind într-o continuă extindere (având în prezent peste 900 de angajaţi), compania având planuri similare şi pentru recent deschisul birou din Bucureşti. De asemenea, cei doi au arătat că firma americană doreşte să îşi diversifice programele de colaborare cu centrele universitare din ţara noastră.

În urma discuţiilor – Ambasadorul Maior a transmis şi un mesaj exclusiv către Cancan, în care subliniază potenţialul României de a fi centru logistic pentru regiune pentru compania Amazon. Acest lucru va însemna mult pentru creşterea economică a României, care deja rupe recorduri în Europa.