Experiența ascunsă a Andreei Esca! A ajuns noaptea acasă în maiou și în chiloți

Publicat: 09/09/2021 | 13:09

Andreea Esca a povestit o întâmplare ruinoasă, dar haioasă, din copilăria ei. Prezentatoarea de știrinu s-a ferit să mărturisească o experiență mai puțin onorabilă.

Andreea Esca a copilărit în satul Porumbacu de Sus din judeţul Sibiu, iar recent, în emisiunea lui Cătălin Măruţă, ea a rememorat o întâmplare din tinereţe, care i-a adus şi o bătaie zdravănă din partea părinţilor.

Totul a început cu doi veri veniţi în vizită din Germania şi a continuat cu o baie în râul Olt, care s-ar fi putut încheia tragic.

Aveam doi veri mai mari decât mine care veniseră din Germania în vacanță și am plecat toți să facem baie în Olt. La un moment dat, nu știu, era foarte lat, învolburat, noi voiam să trecem pe acolo și n-am știut cum să facem. Eu m-am gândit, nu știu de ce, că oricum, dacă trec, ar trebui să nu-mi stric adidașii.

Atunci aveai o pereche de adidași, dacă îi aveai, o viață! Era ceva extraordinar. Am zis, ca să-mi salvez adidașii, eram mică, să-i scot, mi-am scos și treningul și nu știu ce mai aveam și le-am aruncat de partea cealaltă a râului, ca să le recuperez după. Bineînțeles că nu am avut forță să arunc pe partea cealaltă a râului și s-au dus toate în apă.

Noi ne-am pierdut și am ajuns noaptea acasă, în chiloți și în maieu, fără adidași și fără trening și fără nimic. Taică-miu, săracul, intrase în panică pentru că se făcuse foarte târziu și nu știa unde plecaserăm. Țin minte că wow, a fost un scandal foarte mare. Ne-au rupt urechile, a fost ceva, ceva rău”, a povestit Andreea Esca.

VEZI ȘI: Andreea Esca a fost ofertată! Știrista a făcut chiar ea anunțul. Pleacă de la Pro TV după 26 de ani?!

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult