Explozie de cazuri de Covid-19 în Italia. Au fost raportate aproape 100.000, în doar 24 de ore

Publicat: 22/03/2022 | 21:14
Sursă foto: Pixabay

În cursul acestei zile, Italia a înregistrat o explozie a cazurilor de Covid-19. În ultimele 24 de ore, au fost raportate aproape 100.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, de trei ori mai multe decât în ziua precedentă.

În cursul zilei de marți, în Italia s-au înregistrat 96.365 de cazuri noi de infectare cu Covid-19, dar și 197 de decese. În urmă cu o zi, țara raporta 32.573 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, de trei ori mai puține față de ziua de 22 martie. De asemenea, tot în ziua precedentă s-au înregistrat și 119 decese, arată g4media.ro.

De la începutul pandemiei, Italia a înregistrat 158.101 de decese și 13.992.092 de cazuri noi. Dintre acestea, 12.633.384 de persoane au fost declarate vindecate.

Vezi și ROMÂNIA, AMENINȚATĂ DE VALUL 6 PANDEMIC ÎN TOAMNĂ!? MESAJUL TRANSMIS DE SECRETARUL DE STAT ÎN MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

5140 de cazuri noi au fost înregistrate în România, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5140 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2904 mai multe față de ziua anterioară. 623 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 64.749 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 21.03.2022 (10:00) – 22.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 52 decese (29 bărbați și 23 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referință.

Dintre cele 52 decese, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 18 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați au prezentat comorbidități.

Din totalul de 52 pacienți decedați, 50 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta între 66-85 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2858 cu 184 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 443 de persoane, cu 12 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 443 de pacienți internați la ATI, 395 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 204 sunt minori, 202 fiind internați în secții, cu 10 mai puțin decât în ziua anterioară și 2 la ATI, cu 1 mai puțin decât în ziua anterioară.

Vezi și AVERTISMENT DE LA OMS. PANDEMIA NU A DISPĂRUT!

sursă foto: Pixabay