Explozie violentă într-un zgârie-nori din Mexico! Cel puţin 25 de morţi şi 100 de răniţi în urma deflagraţiei

De: Cancan
Publicat: 01/02/2013 | 12:01

„A fost ca în timpul unui cutremur de pământ”, a povestit pentru AFP o angajată a companiei Pemex, Astrid Garcia Treviño, care abia ieşise din turn pentru a face o plimbare. „Am revenit, am văzut distrusă toată partea de jos a imobilului şi nu am mai putut intra”, a declarat ea. „La mezanin existau peste o mie de persoane. Pe acolo intră angajaţii”, a adăugat angajata vizibil şocată.

După aproape şase ore de la explozie, preşedintele mexican Peña Nieto a anunţat salvarea unei persoane blocate în ruine, la primul etaj, pe contul personal de Twitter.

„Nu cunosc cauza producerii exploziei. Dar orice afirmaţie privind originile acesteia va reprezenta o speculaţie”, a mai declarat el, cerând echipajelor de salvare să depună eforturi în continuare.

Explozia s-a produs joi, la ora locală 16.00 (vineri, 00.00, ora României), iar la miezul nopţii Crucea Roşie număra 15 morţi, potrivit unui bilanţ provizoriu, prezentat de purtătorul său de cuvânt la Mexico, Francisco Suinaga. Autorităţile municipale anunţau peste 100 de răniţi.

Drama s-a produs în momentul în care majoritatea celor aproximativ 3.500 de angajaţi ai Pemex se pregăteau să plece de la serviciu.