Declarația care dinamitează Europa: Tăriceanu este ținta tandemului Cioloș-Macron!

De: Cancan
Publicat: 09/11/2018 | 20:09

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu agită puternic apele și așa învolburate ale politicii de la noi, afirmînd, într-o postare pe Facebook, că dosarul deschis lui Tăriceanu are legătură cu jocurile pe care le face Macron la nivel european, în poveste fiind implicat puternic și Dacian Cioloș.   

Constat ca lumea de la noi a început, in sfârșit, sa vadă legăturile dintre evenimentele interne și cele externe”, scrie fostul ministru al Apărării.

Ce se întâmpla la noi? Cel mai puternic atac este dat împotriva lui Tariceanu, acuzat tam nesam intr-un dosar care sta sa se prescrie, de vechi ce este! La rândul sau, dl Ciolos îl ataca pe presedinte și da și in ALDE. Ce se întâmpla in afara? ALDE are congres la Madrid (dl Tariceanu nu participa pentru ca, a naibii coincidenta, tocmai se cere permisiunea Senatului pt începerea urmării penale împotriva sa).

Între ALDE și mișcarea președintelui Macron se poarta – de câteva luni bune – discuții privind crearea unui grup comun in Parlamentul European. Brusc, ALDE european devine vocal in susținerea Rezoluției împotriva României, care se va vota martea viitoare la Strasbourg.  

Din informațiile care au fost prezentate in grupul nostru, acest lucru se explica și prin intensificarea contactelor dlui Cioloș cu ALDE european, acolo unde acesta pare ca vrea sa se aciuieze – mai ales dacă grupul comun cu partidul dlui Macron se materializează – cu, sau fără USR, care vrea și el tot acolo. Priviți acum mișcarea împotriva lui Tariceanu in aceasta cheie … poate face mai mult sens decât dacă este privita doar in cheia interna, in care tot ce se vede este o strângere inevitabila a rândurilor in coaliția de guvernare”, mai scrie Pașcu. (B.T.I.)