Expunerea excesiva la soare accentueaza seboreea

De: Cancan
Publicat: 21/06/2011 | 00:00

Seboreea apare in special la persoanele mai brunete, dar si la tineri. Un ten seboreic, cu multe puncte negre, poate sa ascunda o problema hormonala la nivelul ovarelor (ovar polichistic secretant de testosteron). In acest caz, parul e gras, fata e lipsita de luminozitate, iar punctele negre se infecteaza frecvent, aparand cosuri. Ce trebuie sa faci ca sa nu ai astfel de probleme: alimentatia trebuie sa fie saraca in grasimi, sa nu includa condimente si produse de tip fast-food; trebuie respectata si o igiena riguroasa a parului si a tenului: demachiere cu produse in functie de varsta si de tipul de ten. Ca tratament e recomandat peelingul enzimatic, care nu este unul chimic agresiv (are in componenta proteine hidrolizate de lapte, ca zeina, calciu si acid lactic), combinat cu ultrasonoforeza (prin folosirea ultrasunetelor, substantele ajung in profunzimea pielii, iar circulatia sanguina e imbunatatita). Peelingul enzimatic se poate efectua si pentru pete postacneice, postpeelinguri chimice si pete de imbatranire la nivelul mainilor. Acest tratament face mai usoara extragerea punctelor negre, inchide porii si diminueaza eventualele cicatrici.