Fabrica de mezeluri deţinută de fostul soţ al Andreei Antonescu, în flăcări! 60 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului

De: Cancan
Publicat: 14/11/2021 | 18:29

Fabrica de mezeluri a fostului soţ al Andreei Antonescu a ars din temelii. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului. Pagubele sunt uriaşe.

Potrivit primelor informaţii, suprafața afectată este de aproximativ 1000 de metri pătrați. Incendiul se manifesta cu degajare mare de fum. În sprijin se deplasează o autospecială de stingere de la ISU Argeș și o autospecială de stingere de la ISU Vâlcea.

În acest moment acționează peste 60 de pompieri, din cadrul ISU Olt, ISU Vâlcea și ISU Argeș, cu șapte autospeciale de stingere, două autospeciale pentru intervenție la înălțime, un autocamion de intervenție, un echipaj SMURD și mai multe autospeciale pentru primă intervenție.

Au fost suplimentate mijloacele de intervenție cu o autospecială pentru intervenție la înălțime din cadrul Detașamentului Caracal.

Traian Spak a moştenit afacerile familiei după decesul tatălui său

Constantin Spak, tatăl lui Traian a înfiinţat în 1994 Spar Groupe, o afacere în domeniul producţiei şi comercializării produselor din carne. Din nefericire, bărbatul şi-a pus capăt zilelor, iar la vremea respectivă se specula faptul că datoriile pe care le avea l-ar fi împins spre acest gest necugetat.

După decesul lui Constantin Spak, Traian şi fratele său au preluat afacerile familiei. Numai că, în ciuda eforturilor pe care aceştia le-au făcut pentru a redresa situaţia şi a împiedica un posibil faliment, totul s-a dovedit a fi în zadar, scrie realitateaoltului.ro.

CITEŞTE ŞI: ANDREEA ANTONESCU, DESPRE RELAȚIA CU TRAIAN SPAK: „SUNTEM ÎN RELAȚII FOARTE BUNE”

Pentru a recupera împrumuturile de peste două milioane de euro făcute de Constantin Spak, băncile au pus sechestru pe fabricile de mezeluri pe care afaceristul le deţinea. Traian a luat atunci o decizie radicală şi a plecat peste hotare pentru a-şi construi un viitor se pare, departe de problemele din ţară.

Andreea Antonescu și Traian Spak separați, dar împreună?

Divorțează sau nu Andreea Antonescu de tatăl fiicei sale?! Asta este întrebarea ce se află pe buzele tuturor. Vedeta a declarat în nenumărate rânduri motivele pentru care au tot amânat semnarea actelor și uite cum s-au făcut doi ani de când cei doi au depus actele de divorț. În doi ani lucrurile s-au mai liniștit, cei doi s-au maturizat și privesc lucrurile din altă perspective. Să fie ”loc” de o împăcare între Andreea Antonescu și Traian Spak?

Nu știm dacă în acești doi ani vedeta a revenit la sentimente mai bune în ceea ce îl privește pe Ștefan Spak, dar felul în care privește viața și felul în care transformă orice eșec într-o reușită pare să fie cheia fericirii pentru ea: ”Este pentru prima oară când am conștientizat că sunt un om fericit, care vrea să se bucure la maxim de viață. Am realizat cât de bogată sunt din toate punctele de vedere”, a declarat Andreea Antonescu pentru AntenaStars.ro

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

 

This browser does not support the video element.