Faceţi petreceri zgomotoase noaptea? Noul proiect de lege vă poate trimite la închisoare!

De: Cancan
Publicat: 24/09/2017 | 11:41
Cam aşa sună proiectul de lege propus în Parlament: dacă poliţiştii vin pentru a doua oară, după ce iniţial v-au avertizat, atunci riscaţi dosar penal, iar pedeapsa poate fi cuprinsă între 1 şi 5 ani de închisoare. 
Măsura ar putea fi adoptată chiar anul acesta, printr-un proiect de modificare a Legii ordinii şi liniştii publice. 
 
“Iniţial, având în vedere pericolul social al faptei care nu e unul atât de grav, se aplică avertismente sau sanctiuni contravenţionale în cuantumuri mici”, a spus Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.
 
“Noi am propus ridicarea pragului de sancţionare din plan infracţional chiar şi în plan penal”, a anunţat Carmen Dan, ministrul de Interne.
 
În prima fază, cei care vor face gălăgie între orele 22:00 şi 8:00 vor fi amendaţi cu 1500 de lei. Dacă vor continua li se face dosar penal şi să riscă închisoare de la 1 la 5 ani.