Facturi mai mari la intretinere

De: Cancan
Publicat: 28/03/2009 | 00:00

PERSPECTIVA. In viitorul apropiat, bucurestenii vor avea parte de surprize neplacute la avizier Cresterea preturilor este o consecinta a reducerii subventiilor RADET cu 152 de milioane de lei fata de anul trecut. Daniela Catrina Bucurestenii vor da mai multi bani pentru plata facturilor de la intretinere. Potrivit proiectului de buget al Capitalei pe 2009, subventiile acordate pentru diferenta dintre pretul real al gigacaloriei platit de RADET si cel facturat pentru populatie s-au micsorat cu 152 de milioane de lei fata de anul trecut. Astfel, ajutorul banesc va ajunge, in acest an, la doar 415 milioane de lei, suma mult mai mica fata de 2008, cand s-au alocat 567 de milioane de lei. Pe de alta parte, RADET mai are multe datorii de achitat. Cu toate ca s-a angajat oficial ca va achita 332,1 milioane de lei catre ELCEN, RADET va plati, anul acesta, restante de doar 113 milioane de lei. Aceasta suma este doar o parte din datoria istorica, de 747 de milioane de lei, a firmei RADET catre respectiva societate de producere a energiei termice. Printr-un protocol, semnat la sfarsitul anului trecut, intre Primaria Capitalei, ELCEN si Ministerul Finantelor, primaria se angajase sa plateasca datoria in trei transe. Intelegerea era sa achite 332,1 milioane de lei anul acesta, 216,4 milioane in 2010 si 194,9 milioane de lei in 2011.