Fanii australieni cred că țara lor a fost furată la Eurovision 2018, pentru că nu face parte din Europa

Publicat: 13/05/2018 | 11:58

Telespectatorii australieni au rămas cu un gust amar în urma ediției Eurovision 2018. Fanii din Australia susține că țara lor a fost „furată” în concurs, pentru că nu este parte din Europa. Jessica Mayboy a primit doar 99 de puncte, punându-și țara pe locul al 20-lea.

În afară de ţara gazdă, alte cinci naţiuni au fost calificate din oficiu în finala Eurovision, pe baza criteriului financiar. Format din Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Spania, grupul celor mari cinci reuneşte cei mai importanţi contributori ai EBU, organizatorul Eurovision. Tot din motive comerciale, Australia a devenit, în 2015, cea de-a 52-a ţară care a participat cel puţin o dată la concurs. Competiţia se bucură de atât de mult succes în Australia încât organizatorii au decis să îi deschidă porţile. La un an după, candidata australiană Dami Im termina concursul pe locul al doilea.

Anul acesta, australienii au considerat că au fost discriminați la Eurovision 2018. Jessica Mauboy, cu piesa „We got love”, și-a clasat țara pe cel mai prost loc, de când a intrat Australia în această competiție, potrivit Daily Mail.

„Australia nu merita asta!”, „Nu m-am mai simțit atât de atacată în viața mea!”, „Ăsta e furt pe față”, „Europenii nu vor ca Australia să câștige”, au scris internauții pe rețelele de socializare.

 

Angie Voicu