Farsa lui Selly a ajuns și în presa internatională. Ce au scris jurnaliștii străini despre povestea cu mașina avariată

Publicat: 26/08/2020 | 14:01

Farsa lui Selly, pe numele real Andrei Șelaru, a devenit cunoscută și în presa internatională. Jurnaliștii de la publicația Euronews au scris pe larg unarticol în care prezintă întâmplarea pusă la cale de vloggerul român.

Cei de la Euronews au numit articolul: „Un star Youtube a păcălit mass-media din România cu o știre de tip fake news”. De asemenea, ei au subliniat în articol întreaga poveste a farsei, inserând, de asemenea, și explicația din vlogul lui Selly.

Totodată, cei de la Euronews au menționat și de publicația Libertatea, că și-a cerut scuze public pentru artiolul fals prezentat.

„Am făcut o greșeală și îmi cer scuze pentru asta. Cel mai rău lucru a fost ura pe care a avut-o echipa mea pentru ce s-a întâmplat.

Sunt jurnaliști buni, muncitori, care trebuie să lucreze într-un ritm infernal și nu au meritat acest lucru”, a mărturisit Anamaria Nedelcoff, autoarea articolului de pe Libertatea cu Selly, pentru Euronews.

Selly le-a dat interviu celor de la Euronews

Andrei Șelaru (Selly) a oferit un scurt interviu pentru Euronews, în care a explicat de ce a recurs la o asemenea farsă. „Jurnaliștii trebuie să fie conștienți atât de puterea, cât și de responsabilitatea pe care o au”, a explicat el.

„Mi-am dat seama cât de departe pot ajunge minciunile celui mai urmărit post de știri din România (n.r. România TV). Acum trei săptămâni au lansat un fake news despre o luptă de-a mea într-un apartament.

În disperarea după audiență ei au realizat un eveniment care nu a avut loc vreodată”, mai susține Selly, pentru Euronews.

Andrei Șelaru a fost invitat la Interviurile Paginademedia și a povestit pe larg incidentul cu România TV.

„Da, cred în nevoia de presă”, spune Selly – Andrei Selaru. „În orice democrație trebuie să existe o presă liberă”, punctează vloggerul.

„Treaba cu democrația pică în momentul în care spun doar minciuni, pentru că adevărul nu mai interesează pe nimeni!”.

Ce vrea de la presă, printre altele?

„Cel mai corect ar fi să se separe pe ecran ce e este știre de ce e părere personală”, spune Selly. „Vreau să se facă diferența între știre și opinie.”

„Mă aștept să verifice mai bine informația înainte de a publica”, a mai spus Selly.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult