Fata din neam de căldărari care a cucerit juriul „X Factor“ avut parte de o nuntă ca în poveşti în urmă cu opt luni! Uite cum a arătat în rochie de mireasă

De: Cancan
Publicat: 18/09/2017 | 11:22

Narcisa Stănescu, în vârstă de 17 ani, face parte dintr-o şatră de căldărari din comuna Lieşti, judeţul Galaţi. Încurajată de tatăl ei, dar şi de soţ, tânăra s-a prezentat extrem de încrezătoare la audiţiile „X Factor“.  Deşi are doar 17 ani, tânăra este măritată deja, de opt luni, cu cel care i-a fost promis încă de la frageda vârstă de şase ani. „Aşa cere tradiţia la noi“, a mărturisit Narcisa precizând că, între ea şi soţul ei s-a înfiripat dragostea, pe măsură ce au crescut împreună.

Narcisa a avut parte de o nuntă „ca în poveşti“, a purtat o rochie cu trenă lungă de câţiva metri şi nu a avut voie să o dea jos timp de trei zile şi trei nopţi, cât a durat petrecerea. „A fost de vis, am avut rochie frumoasă, de prinţesă. La noi nunţile durează două zile şi a treia zi se face un grătar şi trebuie să ţin rochia de mireasă trei zile şi trei nopţi. Am purtat rochia, bijuteriile, coroana şi cocul exact aşa cum erau. Doar machiajul am avut voie să mi-l refac“, a povestit încântată Narcisa, în interviul de prezentare pentru concurs.

În noaptea nunţii i-a făcut soţului său un cadou deosebit: a interpretat pentru el melodia „Je t`aime“. Momentul a fost cu atât mai special cu cât fata spune că, de obicei, evită să cânte când sunt alte persoane în jurul ei. „Muzica este o parte din mine care acum vrea să se arate“, a mărturisit Narcisa. „Mai multe emoţii am acum decât am avut la nunta mea! Nu ştiu dacă va fi sau nu un punct de reper faptul că sunt de etnie romă, eu aşa mă prezint în faţa lor şi aşa voi fi mereu, nu mă voi schimba pentru nimic în lume!“, a spus sigură pe ea Narcisa Stănescu, înainte de a urca pe scenă.